A devenit un sport național aflarea modului în care parlamentarii și membrii noului Guvern au fost scoși din sediul Parlamentului în seara zilei de 20 ianuarie 2016.
Ținem să amintim, că în acea zi, Parlamentul Republicii Moldova, uzurpat de Partidul Democrat, a încercat să fenteze mulțimea protestatară și, într-o ședință fulger, convocată pe ascuns de „suprema instituție” a statului capturat – Hotelul Nobil – să pecetluiască luarea în posesiune a Executivului.
Fenta a reușit, dar masele protestatare, indignate de disprețul cu care au fost tratate, au împresurat Parlamentul și până în miez de noapte l-a tot urat de mama focului. Indignarea poporului a fost atât de sincer exprimată încât unul dintre cei care au sfidat-o, Iuda-Ghimpu, un fidel salahor al construcției lui Plahotniuc, abia a scăpat teafăr de îmbrățișările pătimașe ale mulțimii.
Din mărturiile făcute până acum cunoaștem că cei mai mulți demnitari au ieșit din Parlament, „bărbătește”, printr-o galerie. Subterană sau nu, urmează să aflăm. Alții, s-au strecurat „eroic” prin ieșirile bine securizate de la suprafață. Aceștia erau împodobiți în haine de polițiști, încadrați vârtos în careurile acestora și urcați în mașini speciale ale poliției. Numărul polițiștilor formatori de careuri a depins de greutatea specifică a corpurilor politice delicte care trebuiau protejate și scoase din încercuirea alegătorilor cuprinși de emoții nu tocmai pașnice. În topul priorităților s-au aflat, desigur, corpurile deputaților PD, urmate de cele al PL și apoi cele ale resturilor. Gurile rele spun că cele mai netrebuincioase în acea noapte s-au dovedit a fi trupurile dezgolite de grija statului ale celor 14 deputați ex-comuniști lăsați de infidelul lor pețitor democrat să tremure de unii singuri lângă taraba social-democrată.
De zece zile presa încearcă fără succes să stoarcă din Lupu și Candu mărturia evadării lor de la locul faptei în noaptea de 20 noiembrie. Stoic în fața adevărului, precum îl știm, Candu se abține să facă destăinuirea. După mulțumirile fierbinți aduse polițiștilor ieri, în cadrul unui briefing, am putea deduce că salvarea celui mai important fin al țării se datorează anume lor.
Lupu, un maestru recunoscut în materie de duplicitate și vorbă goală, nu poate nici dânsul inventa ceva patetic pe această temă, tace, de parcă ar fi chemat să divulge o mare taină de stat. Întrucât nimic nu poate fi ascuns de ochii lumii, nici măcar tainele zbuciumatei nopți a marii rușini, aflu ieri, cu totul întâmplător, de la o persoană bine informată, istoria salvării „celor doi metri de bulbuci”, precum a fost botezat Lupu de însuși părintele lui politic, Voronin.
Se zice că niciunul dintre deputați sau miniștri nu au creat probleme mai serioase ca Marian Lupu. Evacuarea lui nu se putea face în condiții aplicate masei obișnuite de deputați și proaspeți miniștri. Asta, pentru că niciuna din uniformele polițiste aflate la îndemână nu-l încăpeau pe bietul Marian și chiar dacă s-ar fi găsit vreo manta mai pe potrivă să acopere cei doi metri, ei, metrii, ar fi sărit în evidență mult de-asupra capetelor careului de polițiști de statură mediocră. Și atunci nu știi cum se manifestă dragostea pătimașă a alegătorilor dornici în acea noapte să strângă cât mai tare în brațe un ales de talia lui Lupu.
Gabaritele lui impuneau, deci, o altă abordare. Nu știm dacă a fost creat un careva Consiliu ad-hoc de salvare a ilustrului om politic și bărbat al neamului. Soluția la care s-a ajuns sugerează însă că acesta a existat. Pentru că doar o gândire colectivă foarte bine concentrată, un think-tanc profesional de criză ar fi fost capabile să o găsească și să o pună în aplicare.
În Rezultat, asta a însemnat că Marian Lupu, fața și expresia în metri moderni a tot ce înseamnă azi Partidul Democrat, să fie evacuat din clădirea asediată a Parlamentului pe… targă. Da, lungit pe targă, el, Marian Lupu, fost președinte de Parlament, fost președinte interimar al Republicii Moldova, candidat (aproape permanent) la funcția de șef al statului Republica Moldova, actualmente liderul celui mai important partid din Parlamentul Republicii Moldova, butonul politic al oligarhului Plahotniuc și executorul fidel a voinței acestuia. O evacuare care nu a fost altceva decât o dezertare rușinoasă și lașă, pe brațele vlăguite de inaniție ale bieților polițiști.
Nimic mai simbolic și mai sugestiv: liderul de partid care s-a crezut învingător în acea noapte și se vedea ieșit din Parlament pe calul alb al învingătorului, este scos de acolo deghizat în victimă, în polițist suferind, jertfă demnă de milă și compasiune.
Întâmplarea descrisă de sursa mea este incredibilă dar nu și neverosimilă. Între toate câte s-au întâmplat în noaptea de 20 ianuarie, fuga pe targă a lui Marian Lupu se încadrează pe deplin în firescul debordant al evenimentelor. Cu atât mai mult că opinia publică nu cunoaște nici varianta oficială și nici cea personală a deputatului-lider de partid.
Mai trebuie să reținem că între drama arderii în prezența antieroului nostru a Declarației de Independență în Parlamentul devastat al anului 2009 și tragi-comedia dezertării lui pe targă din Parlamentul asediat al anului 2016 există un numitor comun – și acesta este protestul, nemulțumirea, revolta, indignarea oamenilor față de rolul devastator al unor asemenea indivizi, care își zic politicieni, în viața cetățenilor Republicii Moldova.
Simbolul descifrat al situației ne spune, că lumea scoasă în stradă de comportamentul politicienilor de teapa lui Marian Lupu este adusă din ce în ce mai des la punctul de pierdere a răbdării. Ea nu se va liniști decât atunci când asemenea comportament va fi scos cu picioarele înainte din politica autohtonă laolaltă cu cei ce îl practică.
Apropo de frază: am întrebat sursa dacă nu a reținut cum a fost târât din Parlament bravul nostru politician lungit pe targă, cu capul ori cu picioarele înainte. Nu a reținut acest detaliu, dar ar fi fost interesant să-i citim simbolul. Poate își amintește cineva dintre cei care l-au scos afară din Parlament în noaptea de 20 ianuarie?