În aprilie 2014, în Barometrul Opiniei Publice, premierul de la acea oră, Iurie Leancă înregistra cel mai înalt nivel de încredere pe care l-a avut un politician în ultimii 6 ani.
49% din participanții la acel sondaj spuneau că au încredere în Iurie Leancă, acesta depășind chiar și recordul de 47%, pe care l-a avut Vladimir Filat în cea mai bună perioadă a carierei sale politice.
De atunci nu au trecut nici măcar doi ani, dar între timp ratingul lui Leancă a căzut de trei ori, în ciuda faptului că acesta a devenit chiar și lider de partid.
Un partid care, apropo, cu nu mai mult 7-8 luni de zile în urmă, era lider între formațiunile așa-zis „proeuropene”, cu un procentaj în jurul a 10-11%. Între timp și partidul a luat-o pe aceeași pantă descendentă, căzând mult sub pragul electoral.
Cum se explică această cădere abruptă a liderului PPE?
Ieri, în cadrul ședinței Parlamentului, pe care am urmărit-o în proporție de 90%, l-am auzit pe Leancă vorbind în jur de 10 secunde. Și este vorba despre o ședință care a început la 10:00 și s-a încheiat la 18:00.
Și Leancă nu a vorbit nici atunci când jurnaliștii protestau în Parlament cerând libertate și nici când s-a pus la vot un proiect de hotărâre privind constatarea stării de captivitate a Republicii Moldova. Proiect pe care Leancă nu l-a susținut, în ciuda faptului că autorii au făcut apel direct la el, poate-poate s-o răzgândi.
De fapt Leancă ieri s-a înscris în seria de acțiuni, sau mai bine zis inacțiuni, cu care ne-a obișnuit în ultima perioadă. Într-un 2015 extrem de fierbinte, pe care Leancă l-a început pe cai mari, având șansa la un moment să se poziționeze în postura de lider al opoziției, fostul premier a acționat total alogic, cel puțin la prima vedere, preferând să stea tăcut în umbră.
Iar atunci când nu a tăcut a gafat penibil. Începând cu emisiunea în care a spus că „el a fost doar un simplu premier”, continuând cu „recitalurile” în care-i asigura pe telespectatori că „Plahotniuc nu e așa de rău precum se spune” și că el are „o relație corectă” cu oligarhul, și încheind cu încercările penibile de a cerși un nou mandat de premier de la Plahotniuc, Leancă și-a risipit cu generozitate tot capitalul de imagine pe care-l obținuse datorită unor conjuncturi fericite pentru el.
Dacă cetățenii îl mai vedeau în vara lui 2015 cum bătea pe la ușile cancelariilor europene, încercând să-i convingă pe liderii occidentali că Plahotniuc nu e nici pe departe atât de rău precum se spune la Chișinău, cu siguranță ratingul „simplului” premier ar fi fost și mai jos.
Leancă a fost un produs politic al lui Plahotniuc, de care oligarhul s-a folosit ori de câte ori a avut nevoie. Și ca orice organism care se apropie excesiv de mult de ceva nociv, această îmbrățișare se dovedește a fi fatală.
La fel ca și Ghimpu, Filat, mai nou Voronin, fiecare în felul său, Leancă a devenit și el captivul lui Plahotniuc, stare din care la fel ca fiecare dintre primii trei, s-ar fi putut elibera la un moment dat, dar a refuzat s-o facă. Unul dintre ei e acum la pușcărie, altul e ținta ironiilor și huiduielilor, iar al treilea a ajuns mai jalnic decât niciodată. Leancă își trăiește și el acum aceeași soartă crudă.
Pentru a nu se pierde total în anonimitate, probabil Leancă ar trebui să urmeze și el exemplele foștilor săi colegi, Godea și Priseajniuc, alăturându-se deschis și direct „echipei” de care, de fapt, a aparținut întotdeauna. Poate se alege cu vreo funcție importantă în stat sau măcar cu un loc călduț de ambasador.
Alex Cozer