NATO se află acum în faţa celei mai importante lecţii din istorie: foloseşte un pic de forţă din timp, pentru a evita să foloseşti mult mai multă forţă mai târziu.
Alianţa ar fi trebuit să folosească un pic de forţă în cazul Ucrainei, însă nu a făcut-o, cu rezultate potenţial dezastruoase, susţine Henry R. Nau, profesor la Elliott School of International Affairs, de la Universitatea George Washington, fost consilier al lui Ronald Reagan la Casa Albă, într-un articol publicat de Deutsche Welle.
În Ucraina s-a folosit deja forţa, de către o singură parte. Rusia a folosit puţină forţă pentru a ocupa Abhazia şi Osetia de Sud în Georgia, pentru a anexa Crimeea şi a domina estul Ucrainei. Vladimir Putin şi-a dublat forţele militare de-a lungul graniţei ruse cu statele baltice.
Europa şi America nu-şi pot crede ochilor. Dar preşedintele american, Barack Obama, nu consideră că în Ucraina se pretează o soluţie militară. „Va mai crede acelaşi lucru dacă Rusia o ia din nou în faţa occidentului şi foloseşte un pic de forţă în statele baltice?”, se întreabă expertul.
Obama învaţă că diplomaţia nu este un substitut al forţei, care poate fi folosită doar dacă diplomaţia eşuează. Dimpotrivă, diplomaţia va eşua dacă nu este susţinută de forţă. Şi când negocierile eşuează, e nevoie de mult mai multă forţă, crede fostul consilier al lui Reagan.
Putin ştie acest lucru şi foloseşte şi forţa şi diplomaţia. Nu doreşte un război, ci să extindă influenţa Rusiei şi teritoriul său paşnic. Şi mai ştie şi că este cea mai bună cale să folosească mai întâi un pic de forţă, mai ales că SUA nu vor să se mai implice, după două războaie, în orice operaţiune militară.
Nu se poate da vina pe extinderea NATO pentru acţiunile Rusiei, întrucât acest proces nu a făcut altceva decât să ţină forţele sale în afara teritoriului fostelor state comuniste, a făcut din Rusia un partener în alianţă, a renunţat la sistemul antirachetă temut de Rusia şi a insistat pentru acorduri de control al armelor.
Avocaţii diplomaţiei susţin acum că NATO nu ar trebui să se înarmeze, nu cumva să provoace Rusia, continuă Henry Nau. Însă genul de diplomaţie cerut de aceştia, precum acordul de la Geneva pentru dezamorsarea crizei, nu face decât să ofere mai mult timp unităţilor paramilitare din Ucraina să-şi încheie operaţiunile cu forţa.
Deoarece NATO nu a folosit puţină forţă mai la începutul crizei, estul şi probabil întregul teritoriu al Ucrainei sunt pierdute, dacă nu se foloseşte ceva mai multă forţă, ceea ce nici SUA nici Europa nu pot concepe.
Însă există o şansă ca NATO să se trezească şi să reacţioneze în ţările de graniţă ce vor fi vizate de Moscova în continuare. Dacă nu procedează aşa, NATO se va vedea pusă în faţa aceleiaşi probleme, de a fi nevoita să folosească multă forţă mai târziu, şi ca statele să nu poată concepe această opţiune.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, ia în considerare posibilitatea ca trupele alianţei să fie detaşate in România, Polonia şi Letonia, creşterea şi modernizarea aparatelor de zbor care patrulează în spaţiul aerian NATO şi reluarea dezvoltării sistemului antirachetă. Aceste acţiuni militare sunt singurele care contează, spune expertul.
Ce contează dacă reduci dependenţa Europei de energia oferită de Rusia, dacă această ţară colonizează Ucraina, Moldova, Polonia sau statele baltice?
În acelaşi timp, avertizează însă Nau, nu trebuie tăiate toate legăturile între NATO şi Rusia. La fel cum diplomaţia nu e un substitut al forţei, nici acţiunile militare nu sunt un substitut al diplomaţiei.
Moscova trebuie invitată să observe acţiunile militare ale NATO, dacă doreşte să întoarcă favoarea; trebuie încurajate iniţiativele comerciale comune, schimbul de studenţi, fermieri şi alţi civili, pentru a tempera propaganda anti-occidentală a lui Putin.
Dacă Europa şi SUA nu doresc să-şi înarmeze diplomaţia acum cu un pic de forţă, sunt condamnate să folosească o forţă mult mai mare mai târziu, probabil după ce vor fi atacate, încheie expertul.