(VIDEO) Barcelona face spectacol cu Valencia; 7 goluri marcate de Messi și Suarez

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Barcelona e ca şi calificată în finala Cupei Spaniei, după ce a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din ultimul timp. Catalanii s-au impus cu 7-0 în faţa Valenciei, în prima manșă a semifinalelor competiție, Suarez şi Messi fiind eroii meciului.

Cu Suarez (un „poker”) şi Messi (triplă) în zi de graţie, „extratereştrii” au defilat. Ba chiar şi-au permis luxul să rateze un penalty, prin Neymar, în minutul 45+3. Impresionantă a fost nu doar diferenţa de scor, ci maniera în care s-a disputat partida. În repriza secundă, la adăpostul scorului de pe tabelă şi a omului în plus (Mustafi a văzut roşu la penalty-ul obţinut de Messi), trupa lui Luis Enrique nu a mai forţat. Totuşi, a reuşit să puncteze de patru ori, graţie apărării visătoare a adversarului.

De menţionat faptul că Messi, graţie celui de-al doilea gol înscris în această seară, a atins borna 500 pentru Barcelona, în toate competiţiile.

Totodată, Luis Suarez a devenit singurul fotbalist din Europa care reușește în acest sezon cel puțin câte o „triplă” în trei competiții diferite: La Liga, Copa del Rey și CM al Cluburilor. Uruguayanul a ajuns la 35 de goluri în toate competițiile în acest sezon în 33 de partide pentru Barcelona.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...