Germania dezvoltă o tehnologie revoluționară; Detectează o crimă înainte să aibă loc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Filmul Minority Report cu Tom Cruise prevedea folosirea acestei tehnologii în 2054. Iată că ea poate deveni realitate cu 40 de ani mai devreme.

Scenariul ce părea futurist din filmul Minority Report, în care ofițerii de poliție opreau crimele înainte ca acestea să aibă loc, se transformă în realitate în zilele noastre! Mult mai rapid decât anticipa filmul a cărui acțiune se desfășura în 2054.

Citeşte şi: De ce preferă germanii cash-ul

La Berlin se ia în considerare folosirea unui software care prezice crimele, numit „Precobs”, aluzie la filmul cu Tom Cruise în rolul principal. Și în două state din America și la Londra se ia în considerare folosirea sistemului predictiv pentru prinderea viitorilor criminali.

Dezvoltat de o firmă germană, programul software prezice când și unde o crimă poate avea loc, bazându-se pe diferite date. Tehnologia este testată de către poliția din sudul Bavariei. „Poliția din Berlin așteaptă să vadă rezultatele testelor din Bavaria înainte să decidă dacă va achiziționa Precobs” a declarat un purtător de cuvânt.

Numele tehnologiei vine de la „Pre-Crime Observation System”, așa cum se numește acest software. Numele de „Precobs” împrumută deliberat termenul „precog” folosit în filmul Minority Report ce făcea referire la cei 3 medii care preziceau crimele înainte ca acestea să aibă loc.

Filmul din 2002 cu Tom Cruise în rol principal și cu Steven Spielberg director era bazat pe povestea lui Phillip K Dick. Sistemul Precobs german se bazează pe datele locației, momentului și alte detalii ale unor foste crime. Când un nou incident e raportat, software-ul analizează datele și caută un șablon care va arăta viitoarele crime. A fost dezvoltat de către Institutul pentru șabloane și tehnică predicției din Oberhausen.

Citeşte şi: (FOTO şi VIDEO) Nemţii s-au apucat de făcut smartphone-uri; Vor fi cele mai puternice din lume

Din primele informații, rezultatele inițiale după testele efectuate în Munchen și Nurnberg „sunt promițătoare”, a spus ministrul de interne al statului Bavaria, Joachim Hermann, într-un raport de luna trecută. Însă un activist în drepturile civile și-a exprimat îngrijorarea că datele personale vor fi folosite, în loc de informațiile anonime ca în prezent.

În urmă cu 2 luni, Poliția Metropolitană din Londra a anunțat că a testat un sistem care analizează istoria criminală a unei persoane și postările pe rețelele de socializare pentru a analiza dacă e probabil ca acea persoană să comită o crimă. Studiul ce a durat 20 de săptămâni, primul de acest gen în Marea Britanie, a combinat datele de la diferite rapoarte ale unor incidente și sistemele de inteligență criminală folosite de poliție pentru membrii unor găști care au cele mai mari șanse să comită o crimă.

Dezvoltată de către un grup de consultanță global, Accenture, acest software a ajutat poliția să analizeze membrii cunoscuți ai găștilor în 32 de cartiere din Londra pe perioada a 4 ani. Poliția compară rezultatele testelor cu actele cunoscute de violență ce au avut loc în anul al 5-lea an, însă rezultatul e ținut secret.

Și în Statele Unite se testează sisteme similare – în Maryland și Pennsylvania se folosesc calculatoare care prevăd ce prizonieri eliberați vor fi cel mai probabil recidiviști. Este un sistem dezvoltat de către Profesorul Richard Berk, criminalist la Universitatea din Pennsylvania, care crede că va reduce rata crimelor. El crede că acest algoritm va putea să decidă viitoare sentințe și cauțiuni.

Citeşte şi: De ce germanii nu cumpără casele în care locuiesc şi preferă să rămână chiriaşi


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...