(VIDEO) Băsescu, pupat pe frunte de preşedintele Comisiei Europene. Ce a spus Juncker despre România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, aflat la București, a spus, joi, în discursul rostit în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că va milita pe lângă autoritățile din România pentru a garanta caracterul ireversibil al progreselor realizate în privința Mecanismului de Cooperare și Verificare pe justiție (MCV), al cărui obiectiv principal este combaterea corupției.

„Nu ar trebui să ne imaginam că putem adăuga alte noi criterii și exigențe de pe o zi pe alta. MCV e bine realizat și alte exigențe, alte criterii nu vor mai fi impuse. (..) Tinerii atașați de valorile democratice și statul de drept sunt atuul dumneavoastră cel mai de preț. Speranțele lor legitime trebuie luate în considerare și mă refer acum la spațiul Schengen”, a spus președintele Comisiei Europene, preluat de news.ro.

La începutul discursului, el a remarcat că bogăția României constă în cultura română, intelectualii români, cei care au participat la tragediile din secolul 20 prin curajul lor. Juncker a explicat că a ales să se adreseze parlamentarilor români în limba franceză pentru că „aparținem francofoniei, această familie mare de 247 milioane de cetățeni care apartin aceleiași limbi”.

„Eu mereu am fost surprins că pentru cineva care e membru al francofoniei exista moda de a mi se adresa in engleză”, a remarcat președintele CE.

Înainte de discurs, Juncker s-a salutat cu mai mulți politicieni români, printre care foștii prim-miniștri Victor Ponta, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu (actual președinte al Senatului) și fostul președinte Traian Băsescu, pe care l-a sărutat pe frunte.

Sursa video:Digi24/youtube


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...