Elon Musk vrea să schimbe complet modul în care sunt asamblate mașinile: „Putem să le producem de două ori mai repede”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marea întrebare legată de viitorul Tesla Model 3, modelul electric care a pus lumea auto pe jar prin cele aproape 400.000 de precomenzi pentru care clienții au depus deja câte 1000 de dolari avans rambursabil, este dacă Tesla Motors va putea să-și țină promisiunea legată de startul producției la finalul lui 2017.

Există multe opinii pro și contra, iar contestatarii își susțin afirmațiile pe marginea experienței din trecut cu marca americană, care a amânat anterior lansările de piață ale lui Model S și Model X din cauze care țin de probleme de producție.

Iar cum volumul de producție preconizat pentru Model 3 este unul imens – 400.000 de mașini sunt enorm pentru un constructor care până acum producea 50.000 de mașini pe an, Elon Musk a ținut să explice în întâlnirea pe care a avut-o în această săptămână cu acționarii companiei pe care o conduce cum va reușit Tesla să rezolve producția acestor mașini. Și, așa cum ne așteptam de la Musk, ideile sale sunt complet în afara tiparelor existente până acum în industria auto.

„Vrem să îmbunătățim eficiența procesului de producție cu 10 până la 100%”, a declarat Musk, care consideră că singura soluție pentru a face asta este eficientizarea roboților care lucrează în uzinele auto. Sau, în cuvintele lui, „regândirea completă a modului în care sunt produse mașinile care produc mașinile”.

„Fabricile care produc astăzi mașini, implicit ale noastre, sunt demodate și ineficiente. Putem face îmbunătățiri dramatice la nivelul mașinilor care produc mașinile. Multă lume nu ne va crede, dar sunt absolut convins că acest lucru poate fi realizat”, a declarat omul care conduce destinele Tesla Motors.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...