Două persoane au murit, intoxicate cu dioxid de carbon în urma fermentării vinului

Două persoane au murit, intoxicate cu dioxid de carbon în urma fermentării vinului

Două persoane și-au pierdut viața, iar a treia a ajuns la spital fiind intoxicate cu dioxid de carbon în urma fermentării vinului. Cazul a vot loc la Cahul, după-amiaza zilei de luni.

Serviciul 903 Cahul a fost alertat luni cu informația, că în satul Pelinei, raionul Cahul, trei persoane au fost depistate în beciul unei case particulare.

Echipajul medical, venit la fața locului, a preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, un bărbat de 49 de ani, care după primele informații este stăpânul locuinței, în care s-a înregistrat cazul.

Alte două persoane, femei de 36 și 45 de ani și-au pierdut viața, cel mai probabil intoxicându-se cu dioxid de carbon, în urma procesului de fermentare a vinului din beci.

În acest caz, intervenția salvatorilor nu a fost necesară, alte circumstanțe urmând să fie investigate de către organele de drept.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență roagă cetățenii să fie foarte prudenți, în perioada fermentării vinului. Nu este recomandată aflarea pe perioade lungi în beciurile unde există recipiente cu vin în proces de fermentare, mai ales dacă beciurile nu sunt dotate cu sisteme de ventilare.

Drept acțiuni de verificare a nivelului de concentrație cu vapori periculoși, atunci când mergeți în beci, e recomandat să aprindeți o lumânare. Astfel poate fi verificat nivelul de oxigen, în dependență de durata de ardere a lumânării. Mai mult, este recomandat ca procesul de fermentare să fie făcut în încăperi deschise sau cu ventilare, iar atunci când presupunem că în beci există persoane care necesită ajutor, este recomandat să fie chemate echipe speciale, fără să ne punem viața în pericol. În astfel de situații, este important apelarea imediată a Serviciilor de urgență, pentru ajutor calificat.

0