DOC // Ion Ceban, SOMAT să publice numele companiilor care fac „pe gratis” unele lucrări publice din capitală, inclusiv în biroul său

by D M
Distribuiti mai departe...

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, este somat de către predecesorul său, Ruslan Codreanu, să publice numele companiilor și întreprinderilor care efectuează diferite lucrări în municipiul Chișinău. În opinia fostului edil, la mijloc ar fi vorba de favoritism.

„Primarul Chișinăului continuă să se laude cu lucrări „pe gratis” făcute de unii antreprenori pe teritoriul municipiului. E vorba de pavajul de pe bd. Moscovei, strada Dante Alighieri, aleea de pe bd. Grigore Vieru, pasajul subteran de la Gara de Sud, de pe Viaduct, aleea din parcul Butoiaș, reparație în birouri etc.”, a enumerat Codreanu.

Acesta spune că încă din luna iunie curent l-a întrebat pe Ion Ceban ce înseamnă „o companie donează”, dar nu a primit un răspuns.

„De ce nu se lucrează transparent? Care sunt companiile care oferă așa cadouri? De ce nu se fac numele publice? Sau cumva finanțatorii de partid sunt ascunși în acest an electoral? Tocmai pentru ca să demonstreze că este tehnocrat și că ceea ce face acum nu este doar Corupție și Favoritism, am solicitat de la dumnealui să facă publice numele întreprinderilor. Revin la această solicitare, deja și oficial, pentru ca Primăria să facă publică numele filantropilor acestui municipiu. Noi vrem să ne cunoaștem eroii”.

Ruslan Codreanu speră că prin selectarea individuală a companiilor care efectuează lucrări cu titlu gratuit, fără vreun concurs public, primarul nu favorizează, de fapt, un actor și dezavantajează concurenții săi.

„Poate sunt mai multe persoane care doresc și intenționează să ajute municipiul, de ce nu există o procedură clară pentru toți?”, mai întreabă sursa citată.

Primarul Ion Ceban nu a oferit deocamdată un răspuns la solicitarea lui Codreanu, scrie Ziarul Național.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...