Directoarea Grădiniței nr. 53 din Chișinău, eliberată din funcție

Directoarea Grădiniței nr. 53 din Chișinău, eliberată din funcție

Directoarea instituției de educație timpurie nr. 53 din sectorul Centru al capitalei a fost concediată. Decizia de eliberare din funcție a managerului grădiniței a fost luată în urma unui control inopinat desfășurat în cadrul instituției, efectuat de inspectorii Direcției generale educație, tineret și sport. Potrivit Primăriei Chișinău controlul a fost inițiat la sesizarea mai multor părinți ai căror copii frecventează această grădiniță.

Controlul a stabilit, printre altele, că în luna august 2017 în cadrul instituției au fost colectați bani pentru evacuarea gunoiului, în urma lucrărilor de reparație capitală a acoperișului, deși aceste lucrări au fost efectuate de către un agent economic. De asemenea, s-a constatat că la organizarea procesului de alimentație a copiilor din instituție nu se respectă cerințele de alimentație în conformitate cu meniul-model aprobat de Centrul de Sănătate Publică și coordonat de Direcția educație de sector.

În același timp, pe parcursul lunilor mai – iunie 2018 copii care frecventează grădinița au fost alimentați cu o normă bănească mai mică decât norma aprobată de Consiliul municipal Chișinău. Concomitent, în cabinetul medical au fost depistate medicamente cu termen expirat.

0