(FOTO) Top 5 orașe europene care organizează târguri de Crăciun de vis

(FOTO) Top 5 orașe europene care organizează târguri de Crăciun de vis

În perioada sărbătorilor, suntem cu toții cuprinși de frenezia cumpărăturilor. Iar dacă acestea pot fi făcute la târgurile de Crăciun din orașe europene cu tradiție, bucuria este cu atât mai mare.

Iată cinci dintre orașele europene cu cele mai frumoase târguri de Crăciun.

Berna – Elveția

Atmosfera romantică din Berna este creată de străzile și aleile luminate feeric dar și de brăduții care împodobesc fațadele caselor și decorațiunile strălucitoare ale acestora. Berna este celebră pentru produsele lactate delicioase în lumea întreagă, scrie Travel Agent Central. Pe lângă celebra ciocolată din zonă, nu trebuie să ratați brânzeturile elvețiene.


Lille – Franța

Acest târg durează din noiembrie până în decembrie și are loc în Piață Rihour din centrul orașului. Toată piața este decorată cu standuri unde localnicii se întrec în prezentarea obiectelor tradiționale și a preparatelor culinare locale. Această Piață înseamnă multă distracție pentru vizitatorii de orice vârstă. În centrul vechi al orașului, turiștii pot să privească celebre case de modă sau să caute produse la magazinele de tip discounter de pe stradă Gambetta.

Copenhaga – Danemarca

Cel mai vechi parc de distracții din Europa, Grădinile Tivoli, găzduiește anual târgul de Crăciun. De fiecare dată, organizatorii reușesc să creeze un decor de poveste, a la Hâns Christian Andersen, cu sute de brazi de Crăciun și mii de luminițe. Lacul central este transformat într-un patinoar, iar la cele peste 60 de standuri viu colorate, veți găsi o mulțime de decorațiuni tradiționale, din porțelan sau lemn.

Koln – Germania

Koln găzduiește anual cele mai importante șapte târguri de Crăciun, ce atrag în această perioadă milioane de vizitatori și turiști. Unul din cele mai atractive târguri este cel de la Neumarkt, importantă zonă de shopping, care păstrează și acum tradiția standurilor din perioadă anilor ’70, fiind astfel creată o atmosferă nostalgică a orașului și a târgului de altă data. Alte două târguri care atrag atenția turiștilor sunt: Târgul Medieval de Crăciun de lângă Muzeul de Ciocolată și cel plutitor, acesta având loc pe un vas.

Bath – Marea Britanie

În grădina mănăstirii din Bath, chiar lângă Băile Romane, se află minunatul târg de Crăciun. O sută douăzeci și trei de trăsuri tradiționale din lemn vă vor bucură cu tot ce vă trebuie pentru un Crăciun perfect. Toți meșteșugarii vând numai produse unicat, multe dintre ele purtând amprenta locală.

0