După votarea în timp record a sistemului mixt în Parlament, presa de la București, puțina interesată de ce se întâmplă la Chișinău și privește obiectiv situația de aici, titrează că „Plahotniuc a predat Moldova Moscovei”.
Într-adevăr, sistemul mixt în actuala formulă avantajează clar PSRM-ul. Este o diferență uriașă între uninominalul promovat inițial de Plahotniuc și ceea ce s-a votat ieri în Parlament. Uninominalul ar fi spulberat practic rolul partidelor în alegerile parlamentare. Iar cel mai mult ar fi fost dezavantajat partidele puternic ideologizate, cum este PSRM.
Această variantă de mixt, unde rămâne și lupta partinică, dar, cel mai important, unde în circumscripții deputații sunt aleși din primul tur, indiferent de numărul de voturi pe care-l acumulează, favorizează PSRM-ul.
Socialiștii sunt partidul care stă cel mai bine în sondaje în prezent, având un rating de peste 40%. Iar votul pentru acest partid, la fel cum era și în cazul PCRM-ului până în 2014, se acordă în mare parte din motive ideologice. Asocierea cu Kremlinul fiind practic singurul criteriu pentru care socialiștii sunt votați. Exemplul Zinaidei Grecianîi în 2009, care a luat 46% din voturi la locale, practic neapărând la televizor în toată cariera sa politică, demonstrează din plin acest lucru.
Și exemplul României, unde la alegerile locale se aplică același sistem, primarii fiind aleși tot dintr-un singur tur, arată clar că partidele puternice sunt favorizate. PSD, spre exemplu, cu 40% din voturi, a câștigat peste 50% din primării, în timp ce partide ca PMP și ALDE, care au acumulat peste 5%, au primari în sub 0,5% din localități.
Astfel socialiștii și-ar putea adjudeca mandate chiar și în circumscripții din centrul Republicii Moldova, acolo unde electoratul proeuropean predomină. În condițiile în care voturile proeuropene s-ar dispersa la 5-6 candidați, socialiștii ar putea câștiga chiar și cu 25-30% din sufragii.
La ce s-a gândit Plahotniuc?
Totuși, după atâția ani în care a luptat pentru a prelua controlul absolut al Republicii Moldova, mi-e greu să înțeleg acest pas al lui Plahotniuc. De ce să-ți riști toate relațiile cu Occidentul, atât cu UE și cu SUA, cei care ți-au acordat legitimitate în 2016, permițându-ți să formezi un nou Guvern, pentru un vot mixt care nu-ți oferă nicio siguranță că vei reuși să te menții la putere și după viitoarele alegeri?
Reacția extrem de dură a PPE de ieri i-a barat lui Plahotniuc orice cale spre Bruxelles. Chiar dacă asistența financiară ar putea totuși ajunge la Chișinău, fiind totuși deja votată și nu atât de semnificativă, cam aici se va opri susținerea UE pentru Republica Moldova.
Situația lui Plahotniuc arată destul de prost astăzi. Ori Dodon ia majoritatea în 2018 și nici nu ar avea nevoie de el pentru a forma noul Guvern, ori va depinde de socialiști pentru a se menține la putere, dar fiind vioara a doua în coaliție.
Practic PD-ul nu are nicio siguranță că va obține mult mai multe mandate decât în actualul sistem, sau măcar suficiente pentru a putea conta.
Așadar, apare absolut logic întrebarea: De ce Plahotniuc s-a bătut atât de mult, a riscat atâtea, pentru a-i aduce puterea pe tavă lui Dodon?
Speră că-i va putea distruge pe socialiști până la viitoarele alegeri, scăzându-le suficient de mult din pondere pentru a nu obține un rezultat consistent la alegeri? Sau are asigurări de la Moscova că i se va permite să existe dacă întoarce vectorul spre est? Ori Dodon e atât de puternic controlat de Plahotniuc încât nu ar avea prea mare spațiu de manevră chiar și cu o victorie covârșitoare în alegeri?
Probabil e câte ceva din toate trei. Însă motive prea mari de a jubila n-ar trebui să fie. Precedentul Ianukovici ar trebui să dea frisoane.
Alex Cozer