CNA a descins la Primăria Durleşti; angajaţii sunt bănuiţi că ar fi înstrăinat mai multe terenuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii au efectuat vineri cincisprezece percheziţii în cadrul unei cauze penale, deschise pe faptul înstrăinării de către factori de decizie ai Primăriei Durleşti a unor terenuri ce aparţin municipalităţii. Acţiunile s-au desfăşurat în birourile de serviciu ale funcţionarilor, la domiciliile şi în automobile acestora.

Potrivit informaţiilor preliminare, angajaţii sunt bănuiţi că ar fi înstrăinat mai multe terenuri, pentru zeci de mii de euro. Se presupune că funcţionarii Primăriei, personal sau prin intermediari, identificau familii tinere, care aveau dreptul de a obţine de la autorităţile publice locale loturi pentru construcţia unei case, le ofereau sume între 300 şi 500 de euro pentru ca acestea să înregistreze terenurile pe numele lor, după care le cereau să renunţe la acestea.

Astfel, în perioada 2009-2010, 40 de loturi ar fi fost repartizate familiilor tinere, după care au fost vândute cu câte cel puţin 10.000 de euro, prejudiciind bugetul local.

Ofiţerii CNA au ridicat vineri, în cadrul percheziţiilor, materiale ce au servit drept temei pentru repartizarea terenurilor, procuri, planuri geometrice, copii ale buletinelor de identitate, certificate de căsătorie şi alte documente care ar avea importanţă pentru prezenta cauză.

În acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul articolului 328 Cod penal „Excesul de putere sau depăşirea
atribuţiilor de serviciu”. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele vizate riscă închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...