Europa zilelor noastre este un continent al granițelor. Al doilea cel mai mic continent al lumii are peste 50 de state suverane, multe dintre ele parte a Uniunii Europene. În centrul proiectului UE se află efortul de a reduce puterea și semnificația acestor granițe fără a le aboli.
Este o idee realizabilă în teorie, însă istoria nu s-a dovedit binevoitoare cu soluțiile teoretice, scrie George Friedman, pentru Stratfor.
Citeşte şi: Cei patru călăreţi ai Apocalipsei: Ce poate aduce sfârşitul Europei?
În zilele noastre, Europa se confruntă cu trei crize convergente care se reduc la chestiunea granițelor, ce înseamnă ele și cine le controlează. Cele trei crize par a fi diferite: imigrația dinspre lumea islamică, problema economică a Greciei și conflictul din Ucraina. Deși par separate, toate pornesc de la problema granițelor.
Granițele Europei au fost fundația moralității sale politice, dar și a catastrofelor istorice, scrie Friedman. Dreptul la autodeterminare a creat multe națiuni distincte în Europa. Așa cum fac națiunile, uneori ele se tem unele de altele și se ajunge, câteodată, la război. Națiunile își amintesc trădările istorice, încă dinainte ca națiunile să devină state.
Între 1914 și 1945 europenii au purtat o serie de războaie ce au avut ca element central granițele naționale și cine are dreptul să trăiască între ele. Această situație a dus la genocid, care în cele din urmă a provocat crearea Uniunii Europene, pe principiul ca acest tip de masacru nu trebuie să mai aibă loc niciodată.
Însă uniunii îi lipsește puterea de a aboli statul-națiune, întrucât acesta este fundamental pentru simțul identității europenilor. Așa că, dacă a supraviețuit statul-națiune, a supraviețuit și ideea de granițe.
Dacă statul-națiune nu putea fi abolit, măcar granițele să-și piardă semnificația. Două principii au apărut după Al Doilea Război Mondial: primul, că granițele existente din Europa nu pot fi schimbare, și al doilea, că granițele interne ale blocului european există și nu există – definesc limitele statelor-națiune și conservă doctrina auto-determinării naționale, însă nu există în ceea ce privește mișcarea bunurilor, forței de muncă și capitalului.
Citeşte şi: Panică în Grecia: Cetățenii golesc bancomatele după ce Tsipras a anunțat un referendum
Acest principiu este acum atacat în trei feluri diferite, enumerate mai sus.
Haosul din Orientul Mijlociu a generat un flux de imigranți care caută o viață mai bună în Europa. În parte din cauza eșecului integrării musulmanilor imigrați aici de decenii bune și în parte din pricina atacurilor teroriste, tot mai mulți europeni percep musulmanii deja aflați pe continent drept o amenințare. Recentul val de refugiați a ridicat problema la un alt nivel.
Criza refugiaților a forțat europenii să confrunte o problemă centrală. Principiile umanitare ale UE cer ca refugiaților să li se acorde azil. Cu toate acestea, valul de refugiați amenință să exacerbeze dezechilibrele sociale și culturale deja existente în unele țări. Mai mult, odată intrați într-un stat european, restul națiunilor nu poate împiedica mișcarea acestor imigranți.
Cine controlează granițele externe ale Europei? Oricine ar decide, ideea de liberă mișcare a forței de muncă include și principiul liberii mișcări a refugiaților? Dacă este așa, atunci țările UE au pierdut capacitatea de a determina cine pătrunde în societățile lor și cine poate fi exclus. Problema zguduie însăși noțiunea de națiune-stat.
Problema granițelor este și în centrul crizei din Grecia. Prima problemă, mai mică, implică controlul capitalului. UE este dedicată unei piețe financiare unice, unde capitalul circulă liber. Grecii, de teama consecințelor actualei crize, au mutat mari sume de bani din țara lor în băncile străine. Care este în acest caz principiul care primează: libera circulație a capitalului sau autoritatea UE de a controla aceste tranzacții?
Citeşte şi: Euro, din nou în pericol de depreciere masivă
Cetățenii greci sunt personal responsabili de datoria guvernului lor, nu numai prin politici de austeritate, ci și prin controalele impuse de Executiv sub presiunea europeană de a inhiba circulația banilor lor? Dacă răspunsul este DA la varianta din urmă, atunci se pot crea temporar granițe în calea capitalului.
Chestiunea mai largă este circulația bunurilor – o mare parte a crizei implică comerțul liber. Germania exportă mai bine de 50% din PIB și prosperitatea sa depinde de aceste exporturi. Incapacitatea de a controla fluxul de bunuri germane care intră în sudul Europei a dus regiunea la declin economic. UE permite limitarea mișcării unor bunuri, în special agricole, prin cote și subvenții.
În teorie, comerțul liber este benefic tuturor. În practică, câștigul pe termen scurt al unei țări poate depăși câștigurile pe termen lung ale altora, scrie sursa citată.
Capacitatea de a controla circulația bunurilor este un instrument care poate încetini creșterea, dar scade și suferința economică.
Principiul esențial al UE este comerțul liber, în sensul că granița nu poate să devină un punct de control pentru a determina ce bunuri pot sau nu să intre într-o țară și cu ce taxe. Teoria este superbă, însă pune problema imposibilității de a rezolva sincronizarea beneficiilor. Asta înseamnă că dreptul la auto-determinare nu mai include dreptul de a controla granițele, scrie Friedman.
Citeşte şi: Brexit, mult mai periculos pentru Europa decât Grexit
În fine, chestiunea ucraineană are ca centru un principiu anterior UE: granițele nu pot fi schimbate, pentru că schimbarea lor înseamnă instabilitate. Regula a fost valabilă în perioada 1945 – 1992, apoi căderea URSS a transformat granițele interne ale Europei, mutând granița rusă înspre est și nord. Colapsul Uniunii Sovietice a creat și opt națiuni libere, foști sateliți sovietici în centrul și estul Europei, și 15 noi state independente – inclusiv Rusia. Căderea URSS a schimbat totul – au urmat „divorțul de catifea” dintre Slovacia și Cehia și acum sunt potențiale divorțuri în Marea Britanie, Spania și Belgia.
Principiul s-a prăbușit și în Iugoslavia, care s-a rupt în mai multe națiuni independente și unde s-a desfășurat un război pe tema granițelor. Conflictul s-a încheiat cu separarea Kosovo de Serbia și declararea independenței. Rusia s-a folosit de această ultimă schimbare de graniță în Europa pentru a justifica retrasarea granițelor Georgiei și ca precedent în Ucraina.
De la sfârșitul Războiului Rece, principiul inviolabilității granițelor a fost încălcat în mai multe rânduri, prin crearea de noi granițe, noi state-națiune, diviziuni pașnice și război. Principiul stabilității granițelor a rezistat până în 1991, când o serie de schimbări radicale au rezolvat unele probleme. Europenii au salutat mare parte din aceste ajustări de granițe și într-un caz – Kosovo – chiar au instrumentat schimbarea.
În acest context, trebuie luat în considerare războiul din Ucraina, scrie sursa citată. Europa și America acuză Rusia că încearcă să schimbe granițe inviolabile. Ideea că Rusia face ceva fără precedent în retrasarea granițelor Ucrainei este dificil de argumentat, pentru că granițele Europei se schimbă de ceva timp. Istoric vorbind, mișcarea granițelor în Europa precede un război, cum a fost în cazul Iugoslaviei, Caucazului și acum Ucrainei. Dar în multe cazuri europenii înșiși au stabilit precedentul că granițele nu sunt imuabile.
Citeşte şi: Ministrul Apărării de la Kiev: Vladimir Putin vrea să cucerească Ucraina
Aici sunt două principii în competiție. Primul este dorința UE ca granițele să fie permeabile, fără ca statul-națiune să își piardă dreptul la auto-determinare. Celălalt este ca actualele granițe nu pot fi schimbate. Cu alte cuvinte, pe o parte Uniunea vrea să diminueze importanța granițelor, însă pe de altă parte vrea să le facă de necontestat.
Niciunul dintre aceste principii nu are succes. În interiorul Europei apar tot mai multe forțe care doresc o reîntoarcere la controlul granițelor statelor națiune.
Ideea de granițe este arhaică numai dacă statul-națiune este arhaic și nu există dovezi că ar fi așa în Europa. Dimpotrivă, toate presiunile culturale și economice indică nu numai persistența ideii de naționalitate, dar și ascensiunea sa în Europa.
În același timp, nu există dovezi că încetinește procesul de a schimba granițele, ci dimpotrivă. Și fiecare contestare a unei granițe naționale, precum cea din Ucraina, este o contestare a realității și simțului identității unei națiuni.
UE a promis pace și prosperitate și prosperitatea are deja mari probleme. Și pacea a fost intermitent întreruptă, nu în UE, ci în jurul său. Toate acestea sunt legate de ce reprezintă granița și cât de serios o luăm în considerare. Criza europeană, per total, are rădăcinile în chestiunea granițelor. Încercarea de a le aboli este atractivă în teorie, însă în realitate este pusă sub semnul întrebării.
Citeşte şi: (VIDEO) Atac terorist în Tunisia: Cel puțin 36 de morți și 37 de răniți