Aflat într-o perioadă încordată, în care Occidentul îl presează cu sancțiuni din cauza tensiunilor pe care le provoacă în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin s-a relaxat la Opera din Cairo în prima zi a vizitei sale în Egipt.
Putin și președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, au fost la Opera din Cairo, unde artiștii au interpretat arii celebre din opera Aida de Giuseppe Verdi şi scurte pasaje din baletul Lacul Lebedelor, semnat de compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski.
În pauzele dintre reprezentaţiile artiştilor, pe un ecran gigant a fost proiectat un documentar despre istoria relaţiei dintre Rusia şi Egipt.
Amintim că Vladimir Putin face o vizită de două zile în Egipt pentru a încerca să consolideze relațiilor ruso-egiptene, în special în domeniile politic, economic, comercial și umanitar.