(VIDEO) Coreea de Nord susține atacul asupra ambasadorului SUA la Seul: O pedeapsă meritată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Atacul care l-a vizat pe ambasadorul american din Seul „reflectă opinia generală” a publicului sud-coreean şi reprezintă o „pedeapsă dreaptă” aplicată Statelor Unite, consideră regimul dictatorial din Coreea de Nord.

„O pedeapsă meritată pentru războinicii de americani”, a titrat agenția oficială KCNA, la câteva ore după agresiune, percepută de către regimul de la Phenian drept „un act de rezistență” față de prezența americană în Peninsula Coreeană.

„Agresorul i-a aplicat un atac just, cu un cuţit, ambasadorului american”, adaugă agenţia de presă nord-coreeană.

Ambasadorul Statelor Unite la Seul, Mark Lippert, a fost agresat joi, cu o lamă de ras, în timp mergea la un eveniment dedicat reconcilierii între Coreea de Sud şi Coreea de Nord. Diplomatul american a suferit leziuni la faţă şi la mână, potrivit CNN.

În funcție din octombrie 2014, diplomatul în vârstă de 42 de ani a fost operat cu succes la două tăieturi profunde la obraz și la mâna dreaptă și se află în stare stabilă, au indicat medicii chirurgi. El va rămâne două sau trei zile sub observație la spital.

„Sunt bine și am un moral bun!”, a dat asigurări Mark Lippert pe contul său de Twitter după operație.

Autorul atacului – Kim Ki-jong, în vârstă de 55 de ani – a fost imobilizat şi arestat. Individul a strigat „Opriţi antrenamentele pentru război!” înainte de a-l ataca pe ambasadorul SUA.

„Este în arest și încercăm să aflăm care a fost mobilul atacului”, a indicat șeful poliției locale însărcinat cu ancheta, Yoon Myung-Soon.

Președinta sud-coreeană Park Geun-Hye a denunțat agresiunea, considerând-o un atac la alianța militară dintre Coreea de Sud și SUA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...