Tsipras: Suntem într-un moment crucial pentru Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Europa se află într-un moment crucial, a opinat joi, la Bruxelles, premierul grec Alexis Tsipras, înaintea începerii summitului european pe agenda căruia situația Greciei va ocupa un punct important, relatează AFP.

„Trebuie să dovedim că Europa poate găsi o soluție, respectând pozițiile părților implicate și combinând respectarea democrației și a regulilor și normelor europene”, a declarat premierul Tsipras, la încheierea unei întrevederi la Bruxelles cu omologul său belgian, Charles Michel.

Afirmația sa a fost făcută la o zi după o reuniune a miniștilor de finanțe din zona euro ce a condus la un dezacord între Atena și partenerii săi europeni privind programul de ajutor pentru Grecia.

Atena, care dorește să înceteze cu austeritatea și cu tutela troicii creditorilor (UE, BCE și FMI), refuză extinderea programului de ajutor care ajunge la scandență la sfârșitul lunii februarie și cere o reeșalonare a datoriei sale.

Noul guvern dominat de stânga radicală vrea un „credit punte” până în septembrie care să garanteze respectarea a 70% din angajamentele de reforme asumate de țară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...