SUA donează Moldovei 200 de mii de vaccinuri antigripale; Vaccinul a ajuns în ţară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cele 200 de mii de doze de vaccin antigripal, pentru sezonul rece 2017-2018, donate Republicii Moldova de către Centrul de Vaccinări Echitate din SUA şi produse de o companie chineză au ajuns în ţară. Donația este prevăzută într-un acord semnat între Ministerul Sănătății și CVE, iar valoarea financiară a lotului este de aproximativ 1,8 milioane de dolari.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS), vaccinul se află la Depozitul Naţional de vaccinuri din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), iar în perioada imediat următoare va fi distribuit instituţiilor medico-sanitare publice. Ulterior va fi lansată campania de imunizare împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale şi cu risc sporit de îmbolnăvire (bolnavii cu boli cronice, lucrătorii medicali, angajaţii din cadrul trupelor de carabinieri şi grăniceri, Serviciului Situaţii Excepţionale şi Serviciului Vamal, din instituţiile de asistentă socială, copiii din orfelinate etc.).

Medicaţia antigripală existentă în stoc la fiecare secţie /spital de boli infecţioase se va administra doar la indicaţia medicului, în cazurile grave, sau la contractarea bolii de persoane cu factori de risc pentru complicaţii, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă. Înainte de administrarea vaccinului antigripal, recomandarea este ca pacienţii să facă un examen medical obiectiv pre-vaccinal.

Vaccinul antigripal nu se va administra persoanelor cu reacţii la oricare dintre componentele vaccinului şi nici persoanelor care suferă de boli acute, boli cronice severe în acutizare, cu febră, şi celor cu diagnostic de epilepsie necontrolată sau altă boală progresivă a sistemului nervos. În sezonul gripal 2016-2017 au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere 200 de mii de persoane. Cazuri letale au fost înregistrate la trei persoane cu patologii preexistente şi nevaccinate împotriva gripei.

În ultimele două sezoane (2015-2017), loturile de vaccin oferite de Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, care este un program al „The Task Force for Global Health” (150 de mii şi, respectiv, 200 de mii de doze) au fost utilizate integral, iar efecte adverse severe nu s-au înregistrat. Republica Moldova cooperează cu „The Task Force for Global Health” din anul 2015.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...