Stephen Hawking avertizează; Dezvoltarea ei ar putea duce la sfârșitul rasei umane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, anunță un viitor extrem sumbru pentru omenire, în cazul în care nu este controlată dezvoltarea inteligenței artificiale.

„Dezvoltarea inteligenței artificiale ar însemna sfârșitul rasei umane”. Cu această atenționare și-a început profesorul Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, pledoaria privind tehnologia folosită chiar de el pentru a comunica.

Citeşte şi: Îţi schimbă viaţa: Tehnologia la care Stephen Hawking a lucrat în ultimii 3 ani

Avertismentul fizicianului, profesor la catedra de matematică a Universității Cambridge, din Marea Britanie, vine în contextul în care dezvoltatorii Intel au creat un nou sistem prin intermediul căruia Stephen Hawking, diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală, ar putea comunica mult mai ușor, informează BBC.

La acest proiect au lucrat și experți din cadrul companiei britanice Swiftkey, care au contribuit semnificativ la realizarea unei aplicații care înțelege modul de gândire al profesorului și alege cuvintele pe care acesta, potrivit silogismului creat, le-ar putea folosi în continuarea conversației.

Stephen Hawking este de părere că modul în care a evoluat de-a lungul anilor inteligența artificială s-a dovedit a fi extrem de folositor, cu toate acestea, acesta este îngrozit de consecințele pe care le-ar putea avea o mașinărie care să depășească din punct de vedere al gândirii omul.

„S-ar putea închide automat, la fel cum s-ar putea reinventa de unul singur. Oamenii, care sunt limitați din punct de vedere biologic, nu i-ar putea ține ritmul”, a explicat profesorul.

„Cred că vom deține în continuare controlul tehnologiei pentru o perioadă bună de timp, dar există posibilitatea ca tocmai această invenție să rezolve unele probleme ale omenirii”, este de părere Rollo Carpenter, creatorul Cleverbot, cea mai avansată formă a inteligenței artificiale.

Citeşte şi: Stephen Hawking vrea să joace un personaj negativ în următorul film din seria „James Bond”

Cleverboat are capacitatea de a „învăţa” din conversațiile purtate în trecut, reușind să obțină un scor impresionant în cadrul testului Turing, mulți oameni crezând, fără să știe, că vorbesc cu alți semeni de-ai lor.

„Nu știm ce s-ar putea întâmplă dacă o mașinărie ar avea o inteligența superioară omului, deci nu putem ști dacă acest lucru va fi unul pozitiv, sau unul negativ, iar omenirea ar putea să fie distrusă de propria invenţie”, a adăugat Rollo Carpenter.

În același interviu acordat pentru BBC, Stephen Hawking abordează și problema internetului, expunându-și părerea cu privire la beneficiile și dezavantajele acestuia.

Principala îngrijorare a profesorului este faptul că internetul va deveni în curând principalul „turn de control” al teroriștilor.
„Trebuie luate măsuri urgent de către companiile în cauză pentru a elimina acest risc”, a concluzionat Stephen Hawking.

Stephen Hawking nu e la prima teorie de natură să dea fiori reci oamenilor. Fizicianul a presupus în urmă cu câțiva ani și care ar putea fi consecințele unei întâlniri cu extratereștrii. „O vizită de-a extratereștrilor ar fi similară cu întâlnirea dintre Columb și amerindieni. Și știți ce s-a întâmplat cu băştinaşii”.

Totuși, Hawking nu e singurul geniu care emite un avertisment asupra pericolului reprezentat de inteligența artificială. În urmă cu o lună și fondatorul Tesla, Elon Musk, a spus că se teme de posibilitatea ca în cel mult 7 ani, o entitate artificială super-inteligentă să „scape” pe internet. „Ar trebui să fim foarte atenți în privința AI-ului. Dacă ar fi să aleg cel mai mare pericol la adresa omenirii, probabil acesta ar fi”, a declarant Musk în timpul unei conferințe la MIT.

Citeşte şi: Stephen Hawking spune că „Dumnezeu nu există” şi confirmă că este ateu


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...