SBU: Armata rusă a doborât avionul militar ucrainean An-26

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avionul militar ucrainean de model An-26 a fost doborât de către forțele militare ale Federației Ruse, care au deschis focul asupra aeronavei de pe teritoriu rusesc, a declarat marți Valentin Nalivaicenko, directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

Nalivaicenko a menționat că există suficiente dovezi care să demonstreze acest fapt. „Dovezile vor fi prezentate inițial președintelui Petro Poroșenko, iar mai apoi vor fi puse la dispoziția presei”, a declarat oficialul, citat de Unian.

Aeronava, care avea 8 persoane la bord, a fost doborâtă luni, în regiunea Lugansk, la câțiva km de frontiera cu Rusia. Doi dintre cei aflați în aeronavă au fost luați ostatici de către teroriștii proruși, în timp ce soarta celorlalți 6 este necunoscută.

Nu este pentru prima dată când oficialii de la Kiev acuză Rusia că ar fi bombardat anumite ținte pe teritoriu ucrainean.

Șeful Serviciului de Securitate Națională și Apărare de la Kiev, Mihail Koval, a declarat că și în cazul uciderii celor 19 militari de la Zelenopolie există suspiciuni întemeiate că s-ar fi tras de pe teritoriul Federației Ruse.

Potrivit oficialului, în urma analizelor efectuate de experți, s-a constatat că s-a tras din sisteme performante, de tip „Tornado”, de tipul cărora teroriștii proruși din estul Ucrainei nu ar deține.

Citește și: Ucraina: Asupra militarilor de la Zelenopolie s-ar fi tras de pe teritoriul Rusiei


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...