Arhitecţii Uniunii Europene au stabilit cu decenii în urmă să creeze o alianţa fără obstacole naţionale în ce priveşte deplasarea oamenilor şi a produselor muncii acestora.
Astfel, nu ar fi fost necesare verificări la vamă sau controale ale paşapoartelor, la traversarea graniţelor interne, scrie Carol J. Williams, într-un articol pentru Los Angeles Times, ce abordează tema refugiaţilor care au luat cu asalt Europa, în ultimele luni.
De asemenea, lipsa taxelor pe bunuri sau a barierelor în calea angajării ar fi trebuit să ajute competiţia, randamentul şi inovaţia.
Centrul de putere economic care era menit să apară astfel ar fi trebuit să împartă bunăstarea cu cei mai puţin norocoşi, văzând în situaţia proastă a refugiaţilor şi a celor care caută azil o obligaţie morală de a le atenua condiţia.
Însă planul pentru o Europa fără graniţe a apărut în urmă cu 30 de ani, înainte ca terorismul la scară mondială să devină un pericol prezent tot timpul, iar războaiele civile din Africa şi din Orientul Mijlociu să stimuleze migraţia de proporţii istorice.
Pe un continent ghidat acum mai mult de îngrijorările privind siguranţa decât de altruism, viabilitatea graniţelor deschise este pusă sub semnul întrebării deopotrivă de lideri şi de cetăţenii Europei.
Şi atitudinile diferite faţă de imigranţi în rândul celor 28 de state UE provoacă discordie socială şi zguduie credinţa în unele dintre angajamentele fundamentale ale Uniunii.
În continuare, sursa citată prezintă o imagine a cauzei crizei imigranţilor din Europa, sub forma a cinci întrebări.
De ce a crescut aşa de dramatic numărul refugiaţilor, în ultimii câţiva ani?
Numărul celor care au fugit de război şi de persecuţie este cel mai ridicat de la Al Doilea Război Mondial încoace, a transmis la sfârşitul anului 2014 Biroul Înaltului Comisar pentru Refugiaţi al ONU.
Mai mult de 60 de milioane de oameni au fost strămutaţi de conflictele din Siria, Afganistan, Irak, Libia, Yemen, Ucraina şi din alte locuri ale lumii, şi este de aşteptat ca violenţa să-i facă pe alte sute de mii de imigranţi să caute azil anul acesta şi anul viitor.
Refugiaţii care au fugit de războiul civil din Siria constituie cea mai mare parte a celor strămutaţi, iar împreună cu afganii şi somalezii reprezintă mai mult de jumătate din noii refugiaţi înregistraţi doar anul trecut.
Unde caută refugiu cei mai mulţi dintre cei care fug de conflict?
Turcia vecina, Libanul şi Iordania erau principalele state care primeau sirieni, până în această primăvară, când temperaturile ridicate şi apele calme au ademenit mii de refugiaţi în fiecare zi pe Marea Mediterana, în bărci supraaglomerate care se îndreptau astfel către promisiunea unei stabilităţi şi a unei vieţi mai bune în Europa.
Peste 500.000 dintre aceştia au ajuns pe teritoriul UE în acest an, cea mai mare parte a lor prin ţările sudice, împovărate astfel de numărul mare de refugiaţi.
Potrivit ONU, mai mult de 2.600 de imigranţi au murit de la începutul primăverii, în timpul călătoriei periculoase, mulţi dintre ei înecându-se când vasele nesigure s-au scufundat. Alţii s-au sufocat în containere ale vaselor.
Ce se întâmplă cu imigranţii când ajung în Europa?
Cele mai multe ţări UE fac parte din spaţiul Schengen, teritoriul care nu are graniţe, în care trăiesc 400 de milioane de oameni şi care a luat fiinţă în anul 1985, adoptând numele satului luxemburghez în care a fost semnat tratatul, aflat la graniţa cu Franţa şi Germania.
Tratatul Schengen a fost completat în anul 1990 de regulile de la Dublin, care prevăd că cei care sunt în căutare de azil trebuie să se înregistreze în ţara prin care ajung pentru prima oară în spaţiul Schengen şi sunt apoi liberi să călătorească prin acest teritoriu.
Cu toate acestea, ţările alianţei europene nu au convenit niciodată ce conflicte străine îi îndreptăţesc pe refugiaţi să ceară azil în UE. Nici nu a fost dezvoltată o politică comună privind condiţiile care ar trebui create pentru cei care au cerut refugiu. Acest lucru a dus la actuala situaţie a imigranţilor din Europa.
Mulţi dintre cei care sosesc în Grecia şi Italia refuză să-şi depună cererile pentru azil în ţări care îi bagă pe nou-sosiţi în tabere murdare şi le oferă perspective limitate privind permisiunea de a se instala şi de a găsi de muncă.
În schimb, încearcă să ajungă în Germania, Austria sau Scandinavia, unde refugiaţii de război sunt bine îngrijiţi.
Care ţări sunt cele mai sensibile la situaţia imigranţilor?
Germania, cel mai mare şi mai înstărit stat european, este liderul în ce priveşte primirea imigranţilor care vin din Siria şi din alte locuri periculoase. Aproape 550.000 de refugiaţi au ajuns în centrele de primire în acest an, iar 800.000 sunt aşteptaţi până la sfârşitul anului.
Statele membre UE care au fost mai puţin ospitaliere, precum Ungaria şi Cehia, au criticat-o pe Angela Merkel, pentru că a stimulat criza refugiaţilor care au inundat continentul oferindu-le acestora beneficii pe care puţine state şi le pot permite.
În schimb, cancelarul le-a răspuns criticilor săi, marţi, spunând că uşa deschisă a Germaniei nu ar trebui să reprezinte „nicio surpriză, dată fiind situaţia din Siria” şi că ar trebui să fie imitată de toate ţările UE.
De asemenea, în timp ce Germania a primit cel mai mare număr de imigranţi, Suedia a primit la rândul său cel mai mare procent din populaţia ţării – 230.000 de oameni, adică 2 la sută din totalul locuitorilor.
Cum afectează afluxul de refugiaţi coeziunea Uniunii Europene?
Principiile fondatoare ale alianţei definesc azilul ca un drept fundamental al celor care se confruntă cu pericolele conflictelor armate sau ale opresiunii. Însă statele UE care se lupta cu şomajul ridicat şi cu recesiunea nu sunt dispuse să-şi adauge la poverile lor refugiaţii săraci. Ungaria, spre exemplu, a construit gardul de sârmă ghimpată pentru a-i ţine cât mai departe de teritoriul ţării.
Criza a stârnit dezbatere despre înţelepciunea mişcării prin ţările europene, într-o perioada în care extremiştii ţintesc civilizaţia occidentală. Însă fricţiunile interne din UE provin mai mult din inegalităţile economice ale statelor membre. Spre exemplu, Spania, unde şomajul în rândul adulţilor este de 25 la sută, a respins în principiu propunerile pentru o cota obligatorie de refugiaţi, acceptând cel mai mic număr raportat la populaţia să – doar 45 de imigranţi la 100.000 de locuitori.