Miniștrii de externe ai Rusiei și SUA au vorbit la telefon despre situația din Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a subliniat, în cursul unei convorbiri telefonice avute miercuri seară cu secretarul de stat american, John Kerry, necesitatea de a pune la punct condițiile unui acord de încetare a focului în regiunile din sud-estul Ucrainei, transmite AFP.

Șeful diplomației de la Moscova ”a subliniat necesitatea de a opri operațiunile militare ale Kievului în sud-est, de a pune la punct condițiile unui acord de încetare a focului, de a răspunde necesităților umanitare urgente și de a se stabili un veritabil dialog național cu privire la viitorul Ucrainei”, a menționat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

”Un accent deosebit a fost pus pe importanța negocierilor directe dintre diferitele facțiuni ucrainene pentru a se ajunge la un acord pe toate aceste fronturi”, a continuat ministerul, precizând că discuția telefonică a avut loc la inițiativa părții americane.

De asemenea, Serghei Lavrov și John Kerry au anunțat că sprijină eforturile OSCE pentru a pune în aplicare ”foaia de parcurs” prevăzută de acordurile de la Geneva din 17 aprilie.

Cei doi miniștri de externe au mai subliniat necesitatea de a-și intensifica eforturile pentru a găsi o soluție politică la criza din Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...