Mesaj dur pentru Igor Dodon: „Nici Ambasada Federaţiei Ruse în care te-ai ascuns data trecută ca un laş nu te mai salvează”

by D M
Distribuiti mai departe...

Mitingul organizat duminică, 19 iulie 2020, de veteranii războiului moldo-rus de la Nistru a fost un semnal „pe care cetăţenii responsabili ar trebui să-l audă şi să înţeleagă că a venit momentul să scăpăm de virusul cel mai periculos, de ciuma Igor Dodon”. De această părere este jurnalistul Alecu Reniță, deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova, scrie infoprut.ro.

Cuţitul a ajuns la osul veteranilor de război. Trădătorul de neam şi Ţară – Igor Dodon – a încercat în fel şi chip să-i umilească, să-i arunce pe eroii noştri în mizerie, în boli şi suferinţe, arătându-şi slugărnicia faţă de scursura criminală şi asasinii în lege aduşi de Rusia în martie-iulie 1992 să ucidă fiii şi fiicele moldovenilor şi să ocupe R. Moldova. Lepădătura, cu aere de şef de stat, s-a dus şi a depus flori la monumentul ucigaşilor şi ocupanţilor, astfel arătându-şi atitudinea adevărată faţă de eroii noştri, care în 1992 au ieşit cu mâinile goale în faţa tancurilor ruseşti şi le-au oprit să nu ajungă la Chişinău. Numai un laş şi un fricos ca Igor Dodon putea să asmuţe poliţia ca să-i snopească în bătăi şi să-i trântească la pământ pe invalizii şi oamenii bolnavi, care au luptat pentru apărarea Patriei”, a punctat fostul parlamentar.

În context, sursa a subliniat că fără un efort colectiv, fără unirea rândurilor tuturor oamenilor de bună credinţă, fără o participare activă, „această lepădătura susţinută de serviciile ruseşti, care a capturat toate instituţiile statului, nu va renunţa la cel de-al doilea mandat”.

„Timp avem puţin, dar uniţi vom face praf din dodon şi lichelele din jurul lui! Aducem recunoştinţa noastră eroilor care ne-au apărat de agresiunea rusească în 1992 şi care au găsit putere să iasă în faţa Preşedinţiei şi să ceară demisia celui mai prost şef de stat de pe planetă – Igor Dodon! Trădătorule, zilele tale sunt numărate! Nici Ambasada Federaţiei Ruse în care te-ai ascuns data trecută ca un laş nu te mai salvează. Pregăteşte-ţi pamperşii şi sună-l cât mai urgent pe Ianucovici!”, a conchis Alecu Reniță.

Amintim că duminică, 19 iulie 2020, zeci de veterani ai războiului moldo-rus de la Nistru au ieșit la un nou protest în fața Parlamentului și au cerut demisia actualei guvernări.

S-a întâmplat după ce mai mulți combatanți au protestat pașnic și joi, 16 iulie 2020 și au cerut înlăturarea posturilor ilegale din Zona de Securitate de pe Nistru, dar și o serie de revendicări printre care polița de asigurare gratuită, reducerea vârstei de pensionare a veteranilor până la 55 de ani, tratamente la sanatorii, etc. Însă în urma unor altercații, veteranii au fost bruscați, târâți pe jos și umiliți de polițiști, iar câțiva dintre ei au fost încătușați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.