Mai multe țări europene anunță sporirea măsurilor de securitate după atentatul de la Berlin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe țări europene au anunțat marți că-și sporesc măsurile de securitate după atentatul de luni seară de la Berlin, când un individ identificat drept Naved B, în vârstă de 23 de ani, refugiat venit probabil din Pakistan, a intrat în plin cu un camion în mulțimea care participa la un târg de Crăciun, ucigând 12 oameni și rănind aproape 50.

Chiar înainte ca autoritățile germane să anunțe că incidentul de luni seară a fost un act terorist, ministrul de interne austriac Wolfgang Sobotka a ordonat luni noaptea sporirea prezenței forțelor de poliție în întreaga țară. În plus, Sobotka a informat într-un comunicat că a convocat comitetul de conducere din Ministerul de Interne pentru a analiza situația. În declarații făcute la postul public de radio ORFT, Sobotka a insistat că populația trebuie să fie vigilentă, dar să continue să viziteze numeroasele târguri de Crăciun din întreaga țară și să nu permită ca „tradițiile și obiceiurile” să fie afectate de terorism. Autoritățile austriece nu au indicii cu privire la un eventual pericol concret pentru Austria, a mai spus el.

Și ministrul de interne francez, Bruno Le Roux, a anunțat că securitatea târgurilor de Crăciun care sunt deschise în aceste zile pe teritoriul țării va fi întărită. În declarații făcute la postul de radio Europe 1, Le Roux a spus că după atentatul de la Nisa, din 14 iulie, autoritățile franceze au luat deja toate măsurile de precauție la toate festivitățile de Crăciun din țară, apreciind că „există o voință fără echivoc de a ataca evenimente religioase, dar mai ales publice”. „Fac apel la cetățeni să dea dovadă de vigilență. Dar să iasă în continuare, să nu lase să se instaleze un climat de frică. Avem desfășurate dispozitive pentru a garanta securitatea”, a spus el.

Scotland Yard a informat marți că va spori securitatea la Londra după „teribilele” atacuri înregistrate luni, cel din Berlin și cel din Ankara, unde ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost asasinat. Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a anunțat că „poliția va revizui toate planurile de securitate” din capitala britanică și a subliniat că „prioritatea” este ca „toată lumea să fie în siguranță”.

Și poliția din Manchester a informat că a sporit prezența agenților în târgurile de Crăciun organizate în acest oraș din nordul Angliei. Subcomisarul de poliție, Debbie Ford, a anunțat că are agenți distribuiți „în toate târgurile de Crăciun din centrul orașului și în alte puncte cheie”.

La rândul său, guvernul ceh a anunțat marți că va spori prezența forțelor de ordine în locuri unde se strâng mulți oameni. Ministrul de interne ceh, Milan Chovanec, a scris pe contul său de Twitter că, începând de marți, străzile vor fi patrulate de polițiști înarmați. Totodată, nu vor fi luate măsuri speciale pentru a supraveghea frontiera ceho-germană, a mai spus el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...