,,Furtul de vis”, din statul Wisconsin, a fost deconspirat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi bărbați din statul american Wisconsin au fost acuzați ieri de furtul unei vioare Stradivarius, furată la sfârșitul lunii ianuarie, notează Reuters.

Se pare că vioara a fost identificată de către poliție într-o valiză depozitată în podul unei reședințe din orașul Milwaukee. Poliția americană a reținut doi suspecți care, la sfârșitul săptămânii trecute ar fi furat vioara chiar de la primul violonist din orchestra simfonică – concertmaistrul Frank Almond. În seara de 27 ianuarie, ochestra, în frunte cu vioara Stradivarius, se afla într-un concert la Wisconsin Lutheran College.

Cei doi reținuți ar fi sustras prețiosul instrument, atacându-l pe violonistul Almond cu un pistol dotat cu electroșoc, imediat după concert. Unul dintre suspecţi a fost închis, în trecut, pentu furtul unei statui în valoare de 25.000 de dolari dintr-o galerie de artă, pe care a încercat să o vândă proprietarului patru ani mai târziu.

Confecționată în 1715, vioara Stradivarius a fost apreciată cu o valoare de circa 5 milioane de dolari, așa, încât unul dintre suspecți a numit infracțiunea comisă drept ”furtul său de vis”.

Amintim că artizanul italian Antonio Stradivari a confecționat sute de instrumente cu coarde, extrem de apreciate în întreaga lume, însă doar 600 dintre acestea au rezistat până în prezent.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...