(FOTO) Șapte excursii cu trenul prin Europa pe care trebuie să le încerci într-o viaţă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Chiar dacă ar fi mult mai simplu să mergi în vacanţă cu avionul, îţi propunem să încerci o experienţă nouă – o călătorie de neuitat cu trenul.

Iată șapte călătorii cu trenul pe trasee incredibil de spectaculoase din Europa

1. Trenul ciocolatei

Acest tren încântător pornește vara din orășelul Montreux, din Elveția, unde poți admira Lacul Geneva, se oprește în orașul Gruyeres, unde poți gusta brânză celebră cu același nume și poți lua un prânz tipic elvețian, iar apoi poți continua călătoria până la Broc. Aici te așteaptă un autobuz care te va duce la fabrica de ciocolată Cailler-Nestlé, aflată între Lacul Gruyeres și piscurile munților. Savurează ciocolata elvețiană și apoi întorce-te la tren pentru o nouă aventură.
1
2. The Bernina Express

Acest tren este celebru în lume pentru eleganța sa, dar și pentru traseul spectaculos pe care îl străbate: o spirală de 360 de grade pe munte, 55 de tuneluri și 196 de poduri. Trenul nu are o viteză mare și străbate Alpii, trece prin cel mai vechi oraș al Elveției și ajunge în fermecătorul orășel italian Tirano. O parte din traseu este inclusă în UNESCO World Heritage, iar peisajele sunt spectaculoase.
2
3. Francisco de Goya

Francisco de Goya este numele unui tren elegant, un adevarat hotel pe roți. Acesta pleacă din Paris la apus, străbate un traseu rural de o frumusețe uimitoare, are vagoane de dormit extrem de confortabile și poți servi o cină ca la carte, iar dimineața te vei trezi în Madrid, odihnit și gata să vizitezi cel mai populat oraș din Uniunea Europeană.
3
4. Descoperă Castelele Britanice

Există un tren, BritRail, care străbate câmpurile întinse ale Angliei, Țarii Galilor și Scoției, pentru a descoperi și admira cele mai frumoase castele din zona și fortărețele istorice. Călătoria durează două săptămâni, iar în prețul biletului ai incluse intrările la peste 580 de atracții turistice.
4
5. InterCity-Express

Un tren de mare viteză te va purta între două orașe istorice din Bavaria, de la Munchen la Nuremberg. Peisajul se schimbă rapid, însă trenul este extrem de liniștit și „tăcut”, vibrațiile de abia simțindu-se, astfel încât tu îți poți savura în tihnă cafeaua tare, germană. Vara trenul oprește în mai multe locații, pentru a putea savura un prânz delicios și un vin bun. Este o călătorie interesantă și foarte plăcută, datorită vitezei și punctualității celebre a germanilor.
5
6. Venice Simplon-Orient-Express

O variantă elegantă a unei vacanțe poate fi această călătorie cu trenul VSOE, de la Londra la Veneția. Imediat cum ai pășit în vagoane, te vei întoarce în timp, în perioada de aur a călătoriilor cu trenul prin Europa anilor ’20-’30. Plimbarea este spectaculoasă, peisajele de vis, iar atmosfera din tren unică.
6
7. The Transylvanian Odyssey

Un tren privat, cu o eleganță clasică, dar dotări moderne și mâncăruri alese, te va purta pe un traseu care începe în Londra și continuă până în Budapesta, traversează Transilvania și orașele superbe din România și te va lăsa fără cuvinte când va opri pe malul Bosforului, în Istanbul, unde Palatul Topkapi strălucește divin la apus.
7


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...