(FOTO) Afaceri cu migranţi: Cinci traficanți, prinși la granița cu Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cinci traficanți de imigranți au fost prinși marți de procurorii DIICOT la granița României cu Republica Moldova, în timp ce transferau din mașini șase imigranți.

Gruparea, formată din cetățeni români și moldoveni, a fost destructurată de procurorii DIICOT de la Iași. Traficanții ajutau șase imigranți, cinci cetățeni afgani și unul iranian, să ajungă la granița de vest a României. Pentru fiecare persoană, traficanții ar fi primit între 1.000 și 4.000 de euro.

Membrii grupului aveau rolul de a prelua imigranţii intraţi în România de pe teritoriul Republicii Moldova şi de a-i transporta până la frontiera de vest a statului vecin.

4478m

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au destructurat un grup infracţional organizat format din cinci persoane, cetăţeni români şi moldoveni, care desfăşura activităţi ilicite pe linia migraţiei ilegale”, anunță poliția română de frontieră.

După intervenția procurorilor DIICOT, cei șase imigranți urmează a fi transportați la un centru regional de cazare, din Rădăuți, ca să poată solicita azil.

4479m

Trei persoane au fost reținute în acest caz și urmează a fi prezentate Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă. Asupra membrilor grupului și în autoturisme au fost descoperite 14 telefoane mobile, diferite înscrisuri în legătură cu cauza, precum și diverse sume în bani. Mijloacele de transport, în valoare de 9.400 de euro și bunurile descoperite au fost ridicate de poliție.

4480m


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...