Fiul cel mic al lui Viktor Ianukovici s-ar fi înecat în lacul Baikal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fiul mai mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici ar fi sfârşit tragic în Rusia. Potrivit presei ruse, acesta s-ar fi înecat în lacul Baikal. Unele surse ruseşti susţin că tânărul a participat la întreceri sportive pe lac.

Mezinul familiei Ianukovici, împreună cu alte cinci persoane, ar fi participat la nişte întreceri sportive pe lac. Acesta se afla într-un microbuz marca Volkswagen, care, la un moment dat, a căzut pe gheaţă.

„Au încălcat indicatoarele rutiere şi s-au deplasat într-o zonă periculoasă pentru a face fotografii. În apropiere de Capul Hoboi, microbuzul a nimerit într-o crevasă, care are o adâncime de 20 de metri”, a transmis serviciul de presă al Direcţiei Generale pentru Situaţii de Urgenţă.

Cei cinci pasageri au fost salvaţi. Despre Viktor Ianukovici jr presa scrie că ar fi murit. Totodată, BBC Ucraina, care citează surse oficiale ruseşti, infirmă informaţia.

Presa rusă scrie că autorităţile locale recunosc incidentul însă nu dă numele celor decedaţi. Surse din cadrul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă anunţă că maşina a mers pe gheaţă în ciuda avertizărilor. Fiul fostului preşedinte ucrainean a luat numele de familie al mamei sale – Davîdov.

Fii lui Ianukovici au emigrat în Rusia după ce fostul preşedinte a fugit din Ucraina. Viktor Davîdov era pasionat de maşini de cursă. În timpul preşedinţiei tatălui său, el a stâns o flotă mare de maşini de colecţie şi de lux.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...