Dodon și Vlah au fost primiți de președintele Dumei de Stat a Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul PSRM, Igor Dodon, şi candidatul independent pentru postul de başkan al UTA Găgăuzia, Irina Vlah, au avut vineri, la Moscova, o întâlnire cu președintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a Parlamentului), Serghei Narîșkin.

Potrivit unui comunicat al socialiștilor, „părţile au pus în discuţie probleme ce ţin de colaborarea interstatală, nivelul relaţiilor economice şi umanitare între cele două state şi alte chestiuni de interes comun”.

Igor Dodon i-a relatat conducătorului organului legislativ rus despre grupul „Pentru Vectorul Euroasiatic al Moldovei”, creat de socialiştii moldoveni în Parlamentul Republicii Moldova, grup la care au aderat toţi cei 25 de deputaţi ai fracţiunii PSRM, iar ceva mai târziu şi deputatul Irina Vlah.

„În altă ordine de idei, părţile au discutat despre alegerile pentru postul de conducător al Găgăuziei, care urmează să aibă loc în curând în Moldova. Serghei Narîşkin a dat o apreciere înaltă eforturilor Irinei Vlah în domeniul consolidării raporturilor de prietenie şi colaborare între Găgăuzia şi Rusia, amintind în context şi despre participarea Irinei Vlah la semnarea acordului privind colaborarea interregională cu regiunea Moscova”, se mai precizează în comunicat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...