De ce preferă utilizatorii smartphone-urile cu ecrane mari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce unii utilizatori preferă un telefon care să încapă cu uşurinţă în buzunar, tot mai multe persoane se orientează către telefoane cu ecrane mari, de peste 5,5 inchi.

Motivele care stau în spatele acestei tendinţe au fost descoperite de către cercetătorii americani de la Universitatea Penn, scrie Daily Mail.

Studiul arată că decizia de a achiziţiona un smartphone cu display mare are legătura şi cu sentimentul pe care îl are utilizatorul atunci când îl foloseşte.

Potrivit sursei citate, acest lucru poate explica de ce Samsung, care are o gamă largă de astfel de dispozitive, deţine supremaţia pe piaţa IT.

„Există două motive pentru care ‘mai mare e mai bine’ în această privinţă: un telefon mare este mai practic, însă există şi un motiv de ordin afectiv”, a spus Shyam Sundar, profesor de comunicare la Universitatea Penn, care a condus acest studiu.

„Oamenii folosesc smartphone-urile pentru o mulţime de activităţi, însă este mult mai important cât de atractiva şi plăcută este utilizarea lui”, a adăugat cercetătorul.

Pe scurt, cei care au telefoane cu ecrane mari sunt mult mai încântaţi de ele decât cei ce deţin produse cu dimensiuni reduse.

Pentru a realiza studiul, cercetătorii au dat unui grup de 130 de studenţi două smartphone-uri, unul cu ecran de 3,7 inchi şi unul cu ecran de 5,3 inchi. Cei care au folosit telefonul cu display mai mare au declarat că au fost foarte mulţumiţi de el. În plus, ei au identificat mai uşor decât ceilalţi programul unui autobuz.

Multitasking şi fericire

Experţii susţin că utilizatorii sunt atraşi de telefoanele cu ecrane mari pentru că se pot uita la filme, se pot juca, pot scrie mesaje foarte uşor, iar acest lucru îi face să fie mai încântaţi de produs.

„Odată cu creşterea dimensiunii ecranului telefoanelor a crescut şi interacţiunea cu acesta, având în vedere că utilizatorii îl folosesc pentru tot mai multe activităţi. Ele au ecrane HD, deci se pot uita la filme, seriale, videoclipuri şi pot comunica pe reţelele sociale”, a subliniat Ki Joon Kim, profesor la Universitatea Sungkyunkwan din Coreea de Sud, care a fost implicat în acest studiu.

El consideră că există o legătura între dorinţa de a avea un televizor cu ecran uriaş şi cea de a cumpăra un smartphone mare.

„S-a demonstrat că utilizatorii preferă să urmărească emisiunile la televizor pe un ecran uriaş. Studiul nostru demonstrează că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul telefoanelor”, a adăugat profesorul.

Kim susţine că smartphone-urile mari sunt, de asemenea, practice şi oferă o experienţă plăcută de utilizare.

Telefoane tot mai mari

Profesorul consideră că dimensiunea telefoanelor va creşte tot mai mult. Companii precum Samsung produc phablet – smartphone-uri atât de mari încât se apropie de dimensiunile unei tablete, în timp ce Apple mizează pe portabilitatea iPhone-urilor sale mici.

Citeşte şi: (FOTO şi VIDEO) Noi imagini cu iPhone 6 – cât de subţire e şi ce dotări are noul telefon Apple

Totuşi, gigantul american cu sediul în California ar urma să lanseze noul iPhone 6 în două mărimi: cu ecran de 5,5 inchi, respectiv de 4,7 inchi, pentru a-şi păstra clienţii fideli, dar şi pentru a câştiga unii noi.

Ce se întâmplă cu tabletele

Vânzările de tablete vor încetini în acest an, analiştii aşteptându-se la un avans de doar de 12%, comparativ cu o creştere de peste 50%, cât a fost în 2013.

În ultimul an, vânzările phabletelor s-au dublat, de la 4,3% în primul trimestru din 2013 ajungând la 10,5% în aceeaşi perioadă din 2014.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...