Vladimir Putin nu şi-a trimis soldaţii în Siria numai pentru a fi solidar cu Bashar al-Assad. Nici nu i-a plasat în bazele ruse din jurul oraşului-port Tartus pentru a-l menţine pe Assad la putere. Şi nu, Putin nu este nici îngrijorat că va pierde singurul port la Marea Mediterana aflat încă sub controlul Moscovei.
În realitate, liderul de la Kremlin vrea o victorie, este teoria lui Robert Fisk – corespondent multi-premiat din Orientul Mijlociu al The Independent, care în prezent transmite din Beirut – exprimată într-un editorial de pe site-ul publicaţiei britanice.
Armata siriană – singura instituţie de care depinde regimul lui Assad – este reînarmată şi antrenată pentru o amplă ofensivă militară împotriva Statului Islamic, acţiune menită să aibă o valoare simbolică uriaşă atât în Orientul Mijlociu, cât şi în întreaga lume, susţine jurnalistul.
Acesta bănuieşte, şi spune că îşi bazează presupunerea pe informaţii bine documentate, că armata siriană este pregătită în momentul de faţă să preia oraşul antic Palmyra din mâinile islamiştilor.
Noi bombardiere ruseşti, rachete anti-blindate, poate chiar noile tancuri T-90 ale Moscovei sunt pregătite acum pentru terenul deşertic. Una dintre cele mai moderne baze aeriene ale Siriei se află la doar câteva zeci de kilometri de Palmyra, iar armata siriană pune la cale de luni întregi un atac în jurul oraşului.
În urmă cu câteva săptămâni, militarii sirieni au amânat o ofensivă de teamă că Statul Islamic va distruge şi ce-a mai rămas din oraşul roman. Însă aceste îngrijorări s-au diminuat acum, pentru că ISIL s-a arătat destul de hotărât să distrugă templele antice chiar şi în lipsa unui asalt militar asupra forţelor sale.
Fisk punctează şi că regimul lui Assad trebuie să ţină cu dintîi de oraşul Alep, care, odată căzut în mâinile jihadiştilor, va fi declarat imediat capitala califatului.
De asemenea, armata siriană trebuie să păstreze liber drumul spre Liban şi Munţii Qalamoun de-a lungul graniţei libaneze. Nu poate risca să lase Statul Islamic să controleze şi mai multe oraşe, însă Palmyra este în vârful listei în ceea ce priveşte eliberarea din mâinile jihadiştilor.
Bătălia se va da probabil în următoarele trei săptămâni, anticipează Robert Fisk, însă, cum nicio confruntare din Orientul Mijlociu nu respectă un program, data s-ar putea muta la începutul lunii noiembrie.
Palmyra este o perlă ce urmează să fie recucerită, pentru că lumea întreagă – total lipsită de sensibilitate, mult mai preocupată de soarta ruinelor romane decât de oameni – a catalogat căderea oraşului în mâinile ISIL drept un succes major pentru „califat”, mai arată corespondentul de război.
O lecţie umilitoare pentru Occident
Însă, pentru Putin, o ofensivă de succes ar reprezenta un simbol epic pentru noua influenţă a Rusiei în Orientul Mijlociu. Pentru Obama, Cameron şi restul liderilor occidentali, care au „bâjbâit” prin Siria timp de patru ani, însă nu au reuşit nici să îl înlăture de la putere pe Assad, nici să înfrângă Statul Islamic, o recapturare a Palmyrei cu ajutorul Rusiei ar reprezenta o lecţie umilitoare.
Încrederea în Moscova ar putea părea o variantă mai bună pentru orice lider din Orientul Mijlociu decât să se bazeze pe sprijinul Occidentului.
Desigur, din perspectivă politică, o victorie în Palmyra ar consolida puterea lui Assad în jumătatea lui din Siria.
Dar ce urmează după Palmyra? Recucerirea oraşului Alep – un proiect mult mai riscant – sau chiar încercarea de a prelua controlul în „capitala” ISIL Raqqa? Cu siguranţă, va urma o uşurare, dar să fim siguri că şi Statul Islamic are pregătiţi aşi în mânecă pentru planurile Siriei şi Rusiei, susţine Fisk, adăugând că putem vorbi chiar despre o lovitură în centrul Damascului, de exemplu, aşa cum au încercat rebelii în urmă cu trei ani.
Rusia nu va fi capabilă să alunge fantomele Afganistanului din Siria, flota aeriană a Moscovei nu va putea învinge Statul Islamic pe cont propriu. Putin şi Assad nu îşi doresc niciun fel de democraţie parlamentară în drumul spre Damasc, consideră corespondentul din Beirut.
Însă dacă Statului Islamic îi sunt frânte aripile, atunci SUA şi NATO vor fi nevoite să negocieze cu Moscova în ceea ce priveşte viitorul Siriei. Iar asta ar fi ca un blestem pentru sutele de mii de refugiaţi sirieni care au dat năvală în Europa în căutarea unei vieţi mai bune, conchide Robert Fisk.