Faptul că noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, vorbeşte limba română este un mare plus pentru comunitatea compatrioţilor noştri din ţara vecină. În sfârşit, un lider va auzi şi vocea lor.
O spune Marin Gherman, jurnalist la Radio Ucraina International şi analist politic din Cernăuţi, într-un interviu acordat Ziare.com.
Gherman ne-a povestit cum a învăţat Poroşenko limba română, vorbind, de asemenea şi despre aşteptările populaţiei ucrainene, care s-a săturat de conflictul din est şi instabilitatea economică.
Potrivit ziaristului cernăuţean, politica de expansiune a lui Vladimir Putin este o realitate, preşedintele rus fiind văzut ca un „împărat” de către cetăţenii pe care îi conduce. Nu l-a speriat, însă, pe omul de afaceri ajuns la cârma Ucrainei, care este gata să îi înfrunte definitiv pe separatiştii din est şi să se avânte în riscantul război al gazelor.
Care sunt aşteptările populaţiei de la noul preşedinte Petro Poroşenko, în primul rând, din partea alegătorilor ucraineni şi, în al doilea rând, în ceea ce îi priveşte pe românii de acolo?
Aşteptările electoratului, în linii generale, se referă la pacificare, toată lumea aşteaptă de la Poroşenko pace. Asta a şi promis. În al doilea rând, vestul şi centrul ţării aşteaptă integrarea europeană şi modernizarea sistemului politic şi economic, iar cei din est care au votat pentru Poroşenko au făcut-o pentru un alt viitor, o oarecare rupere de Rusia.
Pentru români este important un lucru: potrivit unor informaţii veridice, am vorbit cu persoane de încredere, domnul Porosenko cunoaşte bine şi vorbeşte fluent limba română. Este o informaţie sută la sută corectă. Am vorbit zilele acestea cu persoană de încredere a lui Poroşenko din regiunea Cernăuţi şi a spus că vorbeşte cu el în limba română.
Cum a învăţat Poroşenko limba română?
Cunoaşte limba română fiindcă s-a născut în regiunea Odessa şi a trăit în oraşele Tighina şi Bolgrad, care, ştim foarte bine, au făcut parte din România Mare. Poroşenko a intrat în contact cu oameni vorbitori de limbă română şi cu medii româneşti de acolo.
Ce-i drept, vorbeşte cu accent, însă este un lucru foarte important. Românii de aici care cunosc această informaţie speră foarte mult ca, în cazul unor probleme, se pot adresa lui Poroşenko şi problemele vor fi soluţionate mai repede, deoarece pentru Poroşenko „român” nu este un cuvânt oarecare, este ceva mai apropiat.
Pentru români este un plus, deoarece în Ucraina nu a fost niciun preşedinte care să ştie, cât de cât, nu româna, dar care sunt problemele, nimeni nu s-a interesat de problemele românilor, nici de minimul garantat de Constituţie.
Ce s-a întâmplat cu Iulia Timoşenko, care a înregistrat rezultate dezastruoase la alegeri, deşi Occidentul ăi dădea mari şanse?
Imediat după ce a fost eliberată, eu am observat o oarecare decepţie, o oboseală a populaţiei faţă de Timoşenko. Ea a fost în politică peste zece ani, în diferite ipostaze. A promis foarte, foarte multe, până la urma nu s-a mai realizat nimic şi cumva, aş zice eu că perioada ei a trecut. În Occident am observat că multă lume credea că doamna Timoşenko va fi noul preşedinte, chiar şi în Rusia am observat acelaşi lucru.
Poroşenko a fost în cabinetul de miniştri condus de Avarov, fostul premier în regimul lui Ianukovici, a fost şi în conducerea fostului preşedinte ucrainean Iuşcenko în 2004. Multă lume se gândeşte în ce mod această persoană a putut supravieţui în toate regimurile politice, însă nu a fost o barieră, fiindcă Poroşenko niciodată nu a avut puterea de a decide lucruri importante, strategice pentru ţară. Un jurnalist ucrainean foarte bine a scris că Poroşenko nu a fost un preşedinte ales, ci acceptat, fiindcă altul nu a fost.
Guvernul de la Kiev vorbea despre un statut special pentru limba rusă, adresându-se separatiştilor din est, după ce a abolit legea care le permitea minorităţilor să aibă limba maternă ca a doua limbă oficială. Traian Băsescu a cerut aceleaşi drepturi pentru români.
Legea care funcţionează în momentul de faţă a fost adoptată în timpul fostului regim Ianukovici, însă nu a adus nimic nou, fiindcă legea prevede anumite garanţii pentru minorităţi, dar sunt mai mult declarative, nimic mai mult. Imediat după ce a fost dat jos regimul Ianukovici, noua putere a declarat că trebuie adoptată o altă lege, însă nu a mai fost timp şi a început această bătălie.
Pentru români, spun eu, ar fi necesară adoptarea unei noi legi, una mult mai practică, pentru că cea de acum e mai mult o declaraţie. De exemplu, în multe sate şi oraşe din Ucraina în care locuiesc peste 50%-60% români, limba română este recunoscută ca a doua limbă oficială în administraţiile locale, însă documentaţia oricum se face în limba ucraineană, pentru că organele de mai sus cer aceste documente în limba ucraineană. Nici nu sunt cadre care să le pregătească în două limbi, fiindcă există costuri suplimentare, bătaie de cap şi aşa mai departe.
În Ucraina nu se discută atât de activ despre drepturile minorităţilor, nici măcar în mediile cultural-ştiinţifice ale românilor, pe cât se discută acest subiect în România. Foarte interesant.
Poroşenko a promis pace în campania electorală, însă războiul din est pare că s-a înteţit. Zeci de oameni au murit. De ce vor insurgenţii atât de mult în Rusia – nivel de trai mai bun, un soi de patriotism?
În primul rând, lucrurile nu trebuie analizate din punctul de vedere al unei societăţi normale, fiindcă acolo, în estul ţării, au creat republici separatiste, îţi spun cine, nişte şomeri, beţivani, oameni cu un trecut criminal.
Toate persoanele marginalizate social au decis într-o bună zi: „Ce-ar fi să facem un stat şi, la un moment dat, să nu mai fim marginali, ci să fim împăraţi”. Şi au creat aşa-zisele republici pe banii ruşilor, cu armament venit din Rusia şi cu ajutorul unor foşti politicieni, care au văzut că regimul lui Ianukovici nu mai este şi vine primejdia, puşcăria. Au decis să creeze un fel de împărăţii locale, care să supravieţuiască şi, de ce nu, să se alăture Rusiei.
Eu cred ca în momentul de faţă nu putem vorbi despre o calmare a situaţiei şi în următoarea lună nici nu se va întâmpla acest lucru, fiindcă, până acum, aşa-zisa operaţiune anti-teroristă despre care se vorbeşte atât, a fost mai mult o imitare a unei operaţiuni, nu a fost eficientă.
Mulţi dintre participanţii la această operaţiune, aşa văd eu lucrurile, au aşteptat momentul să vadă cine va fi noul preşedinte, gândindu-se că poate vor veni ruşii la putere. Nu puteau să facă anumite acţiuni radicale. Acum se aşteaptă o activizare a acestei operaţiuni. Până acum a fost o cacealma, azi una, mâine alta.
Un lucru important e că cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, care de la început a flirtat cu ruşii, s-a întors cu spatele spre Rusia. A văzut că, dacă se vor forma aceste republici separatiste, ele nu vor fi recunoscute internaţional, deci afacerile vor fi minimalizate. Eu spun că lucrurile se pot normaliza în plan social, însă în plan militar nu.
Putin nu mai este nici pe departe la fel de interesat de Doneţk şi Luhansk cum a fost în cazul Crimeii. Ce se mai întâmplă acolo?
În Crimeea, după câte ştiu eu, fiindcă am cunoştinţe acolo, lucrurile stau foarte rău, preţurile au crescut, sunt cozi la magazinele alimentare. Crimeea este legată economic de Ucraina, însă a apărut vama între cele două. E şi problema apei potabile şi a gazului, care tot din Ucraina sunt aduse.
Deci succesul politic este, de fapt, un eşec social şi economic.
Este un eşec social, este realizarea unui moft politic în pofida oricăror argumente economice, aşa aş numi eu aventura crimeeană pentru preşedintele Vladimir Putin.
Se tot vorbeşte despre izbucnirea unui război în Ucraina.
Este un scenariu posibil, sperăm că nu se va întâmpla acest lucru. Însă este posibil în alt context, nu în contextul unui război civil. Mass-media controlată de regimul de la Kremlin spune că în Ucraina are loc un război civil, ceea ce nu este corect, este un război dintre un regim separatist, finanţat de un alt stat şi autorităţile ucrainene, deocamdată neputincioase, însă sperăm că se vor consolida, de a combate aceasta primejdie.
Cei mai mulţi dintre ucraineni şi minoritatea de români vor în UE. Ce aşteaptă?
Acum aspiraţia europeană este, în primul rând, determinată de frica de Rusia, de temeri că ruşii vin peste noi, şi-au adus aminte generaţiile din trecut ce a fost cândva în Siberia. Acesta este primul argument, iar al doilea este o anume occidentalizare a viziunilor în Ucraina, acceptarea unor valori noi, dorinţa de a călători liber prin Europa.
Pentru români este important un alt argument, şi anume că integrarea europeană prevede o minimalizare a oricăror formalităţi la frontieră. Cei care locuiesc în Cernăuţi sau în Odessa nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Romania să-şi vadă patria culturală.
Vladimir Putin vede NATO, un sistem de apărare, ca pe o ameninţare. Cum explici?
Pentru ruşi, nu numai NATO este o ameninţare, ci şi Uniunea Europeana. De fapt întreaga lor geopolitică se bazează pe analiza unor primejdii inventate şi nu numai, chiar şi posibile. Ei văd NATO, nu ca pe un sistem de apărare, cum îl văd europenii occidentalii, ci ca pe un sistem de agresiune. Mentalitatea veche sovietică, în care NATO era un sistem agresiv american, contra-socialist, a rămas în mintea lui Putin.
Rusia, potrivit teoriei geopolitice a lui Dugin, care este un geopolitilog rus ce scrie cărţi teoretice, iar Putin le citeşte, ar scrie că scopul Rusiei este protejarea culturii şi civilizaţiei împotriva presiunii americano-europene, deci Rusia este ca un fel de Mesia pentru popoarele slave, pentru Ucraina şi Belarus.
Crezi că Putin aspiră să fie preşedintele sub care s-a reîntregit Uniunea Sovietică?
Putin de la bun început a venit cu anumite idei imperialiste să-şi refacă frontierele de cândva, dar nu să le refacă în sensul teritorial, ci în mod cultural, ştim şi activitatea Bisericii Ortodoxe din Rusia, care a venit şi în Republica Moldova şi în Ucraina, care a spus că aceste ţări sunt părţi ale civilizaţiei ruse.
Când au văzut că lucrurile nu merg bine cu ajutorul acestor argumente culturale, au început cu alte metode, cu toţii ştim ce se întâmplă în momentul de faţă în Ucraina şi ce au făcut cu Crimeea. După anexarea Crimeii, ratingul lui Putin a crescut. El este văzut în Rusia ca un nou împărat, care îşi adună la un loc teritoriile pierdute cândva.
Ruşii vor fi mulţumiţi de Putin până când situaţia economică se va înrăutăţi total. Ruşii ştiu a răbda, a arătat istoria, însă nu ştiu să rabde mult timp.
Ce interese are Rusia în Republica Moldova?
Putin a participat la un joc foarte interesant. Jocul s-a numit „destabilizare”, destabilizarea Republicii Moldova prin intermediul Transnistriei, respectiv acest focar de destabilizare care ar putea să ricoşeze şi în Romania, în Ucraina, chiar şi în regiunea Cernăuţi.
Faţă de Moldova, ruşii trăiesc aceleaşi nostalgii ca şi faţă de Ucraina. Moldova a fost cândva în URSS. Despre alte argumente faţă de Basarabia până în 1812, despre alte istorii ruşii nu se interesează. Ei cunosc istoria Uniunii Sovietice şi o consideră un model care trebuie urmat şi refăcut.
Gazprom a anunţat că închide robinetul la gaze pe 3 iunie, la ora 10.00, dacă Ucraina nu îşi plăteşte datoria până atunci. În schimb, Kievul vrea negocierea tarifului majorat masiv în aprilie. Nimeni nu dă înapoi, începe războiul energetic?
Pentru Ucraina, războiul gazelor este cel mai problematic, chiar mai problematic decât războiul din est, pentru că în această configuraţie apar şi interesele Uniunii Europene, care susţine prin diferite modalităţi Ucraina, iar Ucraina nu poate să lase la o parte interesele UE.
Poroşenko a declarat deja că nu se teme de acest război şi că nici nu are nevoie de gazele ruseşti, fiindcă are în momentul de faţă, pentru iunie, iulie, august, rezerve colosale în rezervoarele Ucrainei, apoi poate fi maximizat exportul din Germania, Polonia şi Ungaria.
Deci Ucraina e dispusă să intre într-un război energetic, în momentul de faţă, toţi politicienii declară că nu se tem de Rusia. Ei au spus că sunt dispuşi să plătească datoria, cu condiţia să revină la preţurile de acum două luni. Cum va rezista Ucraina e o întrebare.