Copiii noştri vor creşte într-o lume total diferită de aceasta: Proiecte ambiţioase ce vor schimba viitorul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tehnologia pe care o vor folosi copiii noştri va fi total diferită de cea din prezent, având în vedere că giganţii IT lucrează la nişte proiecte care vor schimba viaţă aşa cum o ştim.

Business Insider a făcut o listă ce cuprinde dispozitivele rupte din filmele SF, care au cele mai mari şanse de a deveni o constantă în activităţile cotidiene peste câţiva ani.

Turismul spaţial, hologramele, realitatea virtuală şi multe altele vor fi la ordinea zilei.

Călătoria în spaţiu

Visezi să te aflii printre planete şi să vezi Pământul din cosmos? Deja două companii lucrează să faciliteze călătoria oamenilor obişnuiţi în spaţiu.

Blue Origin, firma lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a lansat cu succes o navetă, iar planurile de extindere merg cu viteza luminii, astfel că speră să înceapă să transporte persoane în afara atmosferei terestre în 2018.

Principalul său scop este să realizeze o modalitate relativ ieftină de călătorie în spaţiu pentru oamenii obişnuiţi.

Competitorul sau, Virgin Galactic, a vândut deja cele şase bilete disponibile pentru prima călătorie cu SpaceShipTwo, care costă 250.000 de dolari fiecare. Testele vor începe tot în 2018.

Realitate şi ficţiune

Ochelarii HoloLens realizaţi de Microsoft proiectează holograme în mediul înconjurător. Şi nu doar atât. Utilizatorii pot interacţiona cu imaginile 3D, că şi când ar fi reale.
Deja organizaţii precum NASA, Saab şi Japan Airlines realizează aplicaţii pentru acest dispozitiv.

Realitatea virtuală

Dacă vrei să intri complet în lumea virtuală, atunci dispozitivele precum Oculus Rift, Samsung Gear şi Google Cardboard sunt pe placul tău.

Vei fi transpus într-un mediu complet nou, iar mişcările corpului tău vor fi înregistrate că atare. De exemplu, nu vei mai avea nevoie de avatar atunci când te joci, pentru că vei face parte direct din acţiune.
Dar nu doar acest domeniu va fi schimbat de realitatea virtuală, ci şi industria cinematografică, dar şi joburile.

Maşini care se conduc singure

Google testează de ceva vreme maşinile care se conduc singure pe şoselele americane, iar alte companii îi calcă pe urme. Astfel, până în 2020, ar trebui să ne obişnuim să nu vedem pe nimeni la volan când stăm în linie la semafor. Şi Apple ar cochetă cu ideea.
Asistent personal pentru calculatoare

Microsoft, Google şi Facebook vor să ne organizeze vieţile cu ajutorul unui asistent personal aflat în telefon sau în calculator. Deja avem Siri, Cortana şi Google Now. Însă în viitor, aceste servicii vor deveni mai inteligente, mai de încredere şi mai capabile să execute sarcini.

Aceştia vor putea să trimită emailuri şi mesaje în locul nostru sau ne-ar putea face rezervări la hoteluri sau să cumpere bilete de avion.

Jos cu barierele lingvistice!

Skype, serviciul deţinut de Microsoft, are deja o funcţie care traduce conversaţiile în timp real din 7 limbi, inclusiv engleză şi spaniolă.

În plus, aplicaţia Google Translate pentru dispozitivele mobile poate face traduceri scrise sau audio din 40 de limbi. Totodată, e capabil să facă acest lucru şi de pe o poză făcută cu telefonul.

Internet peste tot

Facebook şi Google vor să conecteze toată planetă la Internet. Compania lui Mark Zuckerberg construieşte avioane solare, echipate cu tehnologia laser, care pot să survoleze anumite zone timp de câteva luni, asigurând accesul la mediul online chiar şi în regiunile izolate.

Pe de altă parte, Google foloseşte baloane cu aer cald pentru acelaşi scop.

Vom fi nemuritori?

Nemurirea este un vis pentru mulţi, iar unii miliardari încearcă să descopere elixirul vieţii, printre care se numără Paul Allen de la Microsoft şi Larry Ellison de la Oracle.

În plus, milioane de dolari sunt pompaţi în cercetări de acest gen.

Roboţi peste tot

Roboţii ar putea să ne invadeze vieţile. IBM, Microsoft, Google şi Facebook au deja maşinării inteligente care văd, aud, vorbesc şi învaţă să facă lucruri noi. Ei vor fi utili în special în medicină, însă există pericolul să ne âfure” multe dintre locurile de muncă dacă popularitatea lor va exploda în viitor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...