Candu refuză să primească reprezentanții protestatarilor la ședința Parlamentului; Cum motivează

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Parlamentului Andrian Candu susține că reprezentanții protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale nu pot participa la prima ședință a Legislativului, așa cum au solicitat aceștia.

Candu motivează prin faptul că „legea” nu permite ca la ședințele în plen ale Parlamentului să participe persoane care nu beneficiază de statutul de funcționar public.

„Există un regulament al Parlamentului. În ședințe participă doar deputații și cei care sunt invitați să raporteze din instituții. Nu există un câmp juridic ca să fie dezbătute subiecte cu cineva care nu este deputat”, a declarat Candu joi, în urma ședinței Biroului permanent al Parlamentului.

Președintele Parlamentului a mai spus că nu este de acord nici cu formatul cerut de reprezentanții Platformei Civice Demnitate și Adevăr, privind reunirea în ședință comună a Guvernului, Parlamentului și Președinției.

„Nu există formatul unei ședințe Parlament, Guvern, Președinție. Există lege care stabilește exact care sunt modalitățile și formele de lucru ale celor trei instituții. Noi trebuie toți să respectăm legea, indiferent de care parte a baricadei suntem”, a precizat Candu.

Reprezentanții protestatarilor din PMAN au solicitat anterior ca la 4 octombrie Parlamentul, Guvernul și Președinția să se reunească într-o ședință comună, la care să participe și membri ai Consiliului Marii Adunări Naționale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...