Bombardamente în Nagorno-Karabah: Armenia susţine că trei femei au fost ucise de forţele azere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei femei au fost ucise joi în urma unor tiruri de mortiere lansate de forţele azere asupra teritoriului armean, susţin oficiali de la Erevan, potrivit cărora bombardamentele au continuat şi în cursul serii, relatează France Presse.

O femeie de 70 de ani a fost ucisă în localitatea Paravakar şi alte două – de 94 şi respectiv 41 de ani – în localitatea Berdavan, regiunea Tavuş (nord-est), în apropiere de Azerbaidjan, în urma unor tiruri cu mortiere de calibru mare’, a declarat agenţiei franceze de presă un purtător de cuvânt al Ministerului armean de Interne, Aşot Agaronian.

„Alţi doi civili au fost răniţi”, a adăugat el.

„Armenia va lua măsurile care se impun pentru a pacifica forţele armatei azere” după această „provocare”, au reacţionat la rândul lor oficiali din Ministerul armean al Apărării.

Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, sunt în conflict de la sfârşitul anilor 1980 pe tema enclavei Nagorno-Karabah.

Alipită la Azerbaidjan în epoca sovietică, această regiune – locuită de o majoritate armeană – a fost teatrul unui conflict sângeros, soldat cu aproximativ 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi între 1988 şi 1994.

De câteva luni tot mai multe incidente au loc. Azerbaidjanul şi Armenia se acuză reciproc de declanşarea atacurilor care au făcut zeci de morţi anul trecut.

La sfârşitul anului 2014, Azerbaidjanul, ţară bogată în zăcăminte de hidrocarburi, a decis o creştere puternică a cheltuielilor sale militare, care depăşesc bugetul total al Armeniei.

Baku a ameninţat să preia controlul cu forţa asupra regiunii dacă niciun progres diplomatic nu va fi realizat privind reglementarea diferendului din Nagorno-Karabah. Armenia a avertizat, la rândul său, că va riposta la orice acţiune militară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...