Arabia Saudită a avertizat Rusia că acțiunile sale în Siria vor avea „consecințe periculoase”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Intervenția militară a Moscovei în Siria va avea „consecințe periculoase”, escaladând războiul sectar și inspirând militanții din întreaga lume să se alăture jihadiștilor, le-au transmis oficiali saudiți de rang înalt liderilor ruși, relatează Reuters.

„Intervenția rusă în Siria o va atrage pe aceasta într-un război sectar”, a declarat luni această sursă, adăugând că regatul „avertizează în privința consecințelor periculoase ale intervenției ruse”.

„Saudiții vor continua să consolideze și să sprijine opoziția moderată din Siria”, a adăugat aceasta.

Sursa pretinde că citează pozițiile exprimate de ministrul apărării și al doilea în ordinea succesiunii, prințul Mohammed bin Salman, și ministrul de externe, Adel al-Jubeir, în timpul unor întâlniri cu Vladimir Putin și Serghei Lavrov de la Soci, de duminică.

Potrivit Reuters, statele din Golf au suspiciuni că principalul motiv al Kremlinului pentru lansarea de lovituri aeriene în Siria este salvarea lui Al-Assad și că de fapt combaterea terorismului este o scuză convenabilă.

Arabia Saudită i-a cerut cu insistență Rusiei să contribuie la combaterea terorismului în Siria alăturându-se coaliției existente formate din peste 20 de națiuni care se luptă cu jihadiștii SI, a mai precizat această sursă.

Riadul a reiterat că președintele Al-Assad trebuie să renunțe la putere ca parte a procesului convenit la conferința de la Geneva din iunie 2012, care a stabilit un parcurs către pace și tranziție politică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...