Avertisment împotriva lui Putin: „Există o singură soluţie”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un fost important lider european a analizat situaţia din Ucraina şi a avertizat că dacă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va continua să încalce tratate, înţelegeri şi garanţii, există o singură soluţie pentru revenirea la normal, și anume forţa.

Lech Walesa, fost preşedinte al Poloniei şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, spune despre Vladimir Putin că „a început un război cu toată lumea civilizată”.

„El încalcă tratate, înțelegeri, garanții. Lumea nu poate asista impasibil, dacă se întamplă asemenea lucruri, există o singură soluție: forța. Cum putem câștiga, dacă el boxează și noi ceilalți jucăm șah. Acest comportament agresiv vine dintr-o altă epocă istorică, și este predestinat să fie înfrânt. Nu am nicio îndoială că libertatea și democrația vor învinge”, a declarat Lech Walesa, într-un interviu pentru canalul de televiziune TBVN24, citat de România TV.

„Dacă Rusia își va asuma riscul de a ataca Polonia sau alte state, va fi un război pe care îl va pierde. Prevăd care va fi viitorul Rusiei, se va destrăma în bucăți. Desigur, vor muri un milion de oameni, poate zece milioane”, a mai spus Walesa.

Anterior, acesta afirmase că lumea are încă timp să-i răspundă lui Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, într-un mod bărbătesc.

„Astfel de oameni, precum Putin, trebuie să fie judecaţi de Tribunalul de la Haga sau de alte instanţe internaţionale. Nu se pot încălca regulile şi să fie creat un pericol pentru popoarele lumii”, a spus Walesa citat de INews.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...