Armenia şi Azerbaidjanul au încheiat un acord de pace. Anunțul, făcut de Vladimir Putin

by D M
Distribuiti mai departe...

Azerbaidjanul şi Armenia au semnat sub egida Rusiei un acord pentru a pune capăt ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah care marchează victoriile militare azere după şase săptămâni de lupte, relatează AFP.

″La 9 noiembrie, preşedintele Azerbaidjanului (Ilham) Aliev, premierul Armeniei (Nikol) Pashinyan şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat o declaraţie anunţând o încetare a focului total şi încetarea tuturor acţiunilor militare în zona de conflict din Nagorno-Karabah″⁣, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui comunicat publicat în noaptea de luni spre marţi.

Potrivit lui, beligeranţii îşi păstrează în baza acestui acestui acord, care a intrat în vigoare luni la 21:00 GMT, ″poziţiile pe care le ocupă″⁣.

Preşedintele azer Ilham Aliev a salutat o ″capitulare″⁣ a Armeniei.

″Am spus că îi vom alunga pe (armeni) de pe pământul nostru ca pe nişte câini şi am făcut-o″⁣, a afirmat preşedintele azer, calificându-l pe premierul armean drept ″laş″⁣ pentru că nu a semnat declaraţia comună în faţa camerelor.

Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, premierul armean a spus anterior că ″a semnat o declaraţie cu preşedinţii Rusiei şi Azerbaidjanului privind încetarea războiului în Karabah″⁣. El a calificat această iniţiativă drept ″⁣incredibil de dureroasă pentru mine şi poporul nostru″⁣.

“Am luat această decizie (de a semna acordul) după o analiză aprofundată a situaţiei militare”, a scris de asemenea Pashinyan pe Facebook, referindu-se la ofensiva forţelor azere.

La scurt timp după anunţarea acordului, mii de manifestanţi furioşi s-au adunat în faţa sediului guvernului armean şi sute dintre ei au ajuns în incintă, spărgând ferestre şi jefuind birouri, inclusiv o sală de consiliu, potrivit unui jurnalist AFP prezent la faţa locului.

″Nikol este un trădător″⁣, au scandat manifestanţii.

Separatiştii armeni şi forţele azere se luptă de la sfârşitul lunii septembrie pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, regiune separatistă azeră sprijinită de Armenia. Conflictul s-a soldat cu cel puţin 1.300 de morţi din 27 septembrie, potrivit unor bilanţuri parţiale. Azerbaidjanul nu a anunţat niciodată pierderi militare.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.