Renato Usatîi: Cum pot să discut cu Dodon despre lupta cu corupția, când el, președintele-kuliok, este simbolul corupției?!

by D M
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut astăzi claritate într-un subiect asupra căruia se speculează în ultimul timp, fiind vorba despre întrevederea cu liderul PAS. Primarul de Bălți a spus într-un briefing de presă că a discutat cu Maia Sandu despre eliberarea Moldovei de hoție și kulioace și că este gata să poarte astfel de discuții cu oricine este interesat și poate face lucruri concrete în acest sens, cu excepția lui Igor Dodon.

Spuneți vă rog, cum pot să discut cu Dodon despre lupta cu corupția, când chiar el și kuliokul sunt simbolul corupției?!”, a întrebat Usatîi și a subliniat că astăzi toți cetățenii, indiferent de naționalitate și limba vorbită trebuie să se unească pentru a scăpa de această principală problemă a țării.

Atunci când se fură țara, sunt furați toți la fel, nu doar cetățenii proeuropeni, proruși, unioniștii sau găgăuzii, ucrainenii sau bulgarii aparte”, a menționat Renato Usatîi. În același timp el spus că este mândru de faptul că în primul tur de scrutin a fost susținut de diferiți cetățeni și a reiterat că va face tot ce-i stă în puteri pentru a uni societatea dispersată pe tot felul de criterii pentru a se distrage atenția oamenilor de la problemele cu adevărat grave.

Pentru mine este important să duc adevărul în casa fiecărui cetățean. Eu oricum o să-mi ating scopul care este dizolvarea celui mai corupt parlament din istoria țării. Pentru asta am participat la aceste alegeri și la cele din 2015.

În ce privește participarea cetățenilor la cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial, el i-a îndemnat pe oameni să procedeze cum consideră de cuviință, menționând că niciun politician nu are dreptul să le dicteze pentru cine să voteze și dacă să meargă sau nu la alegeri.

Fiecare trebuie să decideți pentru voi – care vreți să fie simbolul Moldovei în următorii patru ani. Cum am mai spus, luați singuri deciziile, nimeni nu are voie să vă conducă și să vă arate ce să faceți, dar faptul că eu sunt împotriva kulioacelor și corupției știe toată țara. O să vedem ce va fi pe 15, dar eu știu că eu cu voi, suntem mulți, toată țara și că împreună vom distruge acest tărăboi care a rămas după Plahotniuc și pe care îl apară cu atâta înverșunare Dodon”, a spus în încheiere Renato Usatîi.

Amintim că pe parcursul întregii campanii electorale, Renato Usatîi a declarat că actualul președinte se află în fruntea sistemului mafiot și corupt, care trebuie distrus, iar primul pas în acest sens este declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.