Acțiunile Rusiei ce au ca ținte poziții ale opoziției moderate din Siria nemulțumește și mai mult grupările rebele siriene. Liderii acestora au cerut țărilor din regiune să se unească într-un front comun, să formeze o alianță împotriva Rusiei și Iranului, potrivit Reuters.
Potrivit unei declarații a grupelor rebele siriene, din care face parte și puternica fracțiunea islamistă „Ahrar al-Sham, Frontul comun este necesar pentru a se opune „alianței ruso-iraniene care ocupă Siria”.
Declarația a fost semnată de reprezentanții a 41 de grupari rebele. Printre acestea se numără mai multe organizatii care sunt părți ale Armatei Libere Siriene (FSA).
Aripa siriană a organizației teroriste „Al Qaeda” – „Al-Nusra Front” nu a semnat declarația, cu toate acestea, gruparea face parte dintr-o coaliție cu „Ahrar al-Sham”, care controlează o mare parte a provinciei Idlib din nord-vestul Siriei.
În Declarație nu se specifică care țări ar trebui să participe la alianța anti-ruso-iraniană, dar Turcia, Arabia Saudită și Qatar deja îi sprijină pe rebelii sirieni împotriva președintelui Bashar al-Assad.
De la jumătatea săptămânii trecute, Rusia a lansat peste 70 de raiduri aeriene asupra Siriei în numele luptei împotriva terorismului, dar este suspectată de către țările occidentale de lovirea cu prioritate a pozițiilor grupărilor care se opun aliatului istoric al Moscovei, președintele sirian Bashar al-Assad.