Ziua mondială a donatorului de sânge: Locațiile în care poți dona și tu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ziua mondială a donatorului de sânge, marcată anual în lume pe data de 14 iunie, se desfăşoară în acest an sub genericul „Cum poți ajuta? Donează sânge! Donează acum! Donează sistematic!” şi are drept scop să conştientizeze importanţa actului donării benevole de sânge şi să atragă atenţia populaţiei asupra acestui important domeniu al sănătăţii publice.

În Republica Moldova, necesităţile hemotransfuzionale sunt acoperite integral, fiind colectate, anual, de la circa 80 mii de donări, ce asigură asistenţa la peste 130 mii de bolnavi. 80 la sută din donări sunt asigurate de donatorii voluntari. Astfel, în perspectivă, Ministerul Sănătăţii, îşi propune drept obiectiv să sporească anual, cu cel puţin 5 la sută, numărul donărilor voluntare. Comparativ cu anul 2007 numărul donărilor de sânge voluntare s-a majorat de 3 ori.

O prioritate rămâne şi în continuare pentru ţară asigurarea cu un număr suficient de donatori voluntari şi sistematici. Acest obiectiv poate fi atins numai în parteneriat cu alte organizaţii statale şi comunitare.

Un program efectiv de donare de sânge include mobilizarea la nivel comunitar şi naţional, iar susţinerea din partea liderilor comunitari este vitală în atragerea donatorilor voluntari.

În cadrul decadei de donare a sângelui și în contextul Zilei mondiale a donatorului de sânge în Republică vor fi organizate un şir de activităţi cu scopul de a susţine donările de sânge voluntare şi neremunerate şi de a accentua rolul vital al transfuziilor de produse sanguine în salvarea vieţilor bolnavilor şi îmbunătăţirea sănătăţii acestora; încurajarea cetăţenilor de a deveni donatori de sânge voluntari, sistematici şi neremuneraţi pentru a asigura stocuri suficiente de produse sanguine în vederea acoperirii necesităţilor naţionale, inclusiv în situaţii de urgenţă.

Astfel, pe data de 14 iunie, Ministerul Sănătății în comun cu Centrul Național de Transfzuie a Sângelui vor fi desfășurate mai multe colecte mobile. Doritorii de a dona sânge sunt așteptați la următoarele puncte:

În Chisinau

Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, str. Academiei 1, orele 09.00-15.00
Palatul National „Nicolae Sulac” Strada Pușkin 21, orele 09.00-15.00
Complexul Comercial „Malldova”, Str. Arborilir 21, orele 09.00-15.00
Pretura Ciocana, str. Mircea cel Bătrîn 4/3, orele 9.00-15.00
Centrul Comercial „Marks”, bd.Moscova 11/5, orele 09.00-15.00

În Bălți

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Bălţi, str. Decebal 113, orele 08.00-15.00
Teatrul „Vasile Alexandri”, Bălţi, piața Vasile Alexandri 1, orele 09.00-15.00

În Cahul

Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, Cahul, Piața Horelor
Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, Cahul, str. Mateevici 103/2

În cadrul evenimentului, interpreţii autohtoni de muzică uşoara vor susține un concert pentru donatorii de sânge – oamenilor ce salvează vieți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...