Peste 600 de agresori, scoși imediat din familie: Modificările legii protejează victimele violenței

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Din 16 martie până în prezent, Poliția a emis 689 de ordine de restricție de urgență pentru a scoate imediat agresorul din familie, ca măsură de prevenire sau în urma unui act de violență asupra membrilor familiei.

Violența în familie continuă a fi o infracțiune frecvent întâlnită în Republica Moldova, însă nu toți cetățenii conștientizează gravitatea acestei fapte și nici nu o percep ca o crimă, ce poate fi prevenită, atenționează polițiștii.

La 16 martie curent, au intrat în vigoare mai multe modificări ale legii care vin să îmbunătățească cadrul legislativ în domeniu.

Astfel, pentru actele de violență soldate cu vătămarea neînsemnată a integrității corporale, agresorul nu mai are alternativa de achita doar o amendă, în privința acestuia fiind aplicat arestul pe o perioadă până la 15 zile sau pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității până la 60 de ore, împăcarea victimei cu agresorul fiind inadmisibilă.

Potrivit noilor amendamente, victima poate mult mai ușor să beneficieze de măsuri de protecție și să-i fie acordată asistența juridică garantată de stat.

Declaraţia independentă a victimei este suficientă pentru emiterea ordonanţei de protecţie, fapt ce simplifică procedura de obținere a măsurilor de protecție.

Ca rezultat, 367 victime au fost asistate în vederea emiterii ordonanței de protecție, în procedură civilă de către instanțele judecătorești.

În prima jumătate a anului curent au fost înregistrate peste 1.200 cazuri de violență în familie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...