Voronin îl laudă pe Filip: Este un om cu „soviste” și se străduiește să facă ceva

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Demiterea Guvernului Filip va genera o nouă criză politică, care va fi pe placul socialiștilor. De această părere este liderul comuniștilor Vladimir Voronin.

Într-un interviu acordat Agenţiei Sputnik acesta a explicat de ce comuniştii nu au semnat moţiunea împotriva Guvernului Filip și a dat de înțeles că PCRM nici nu va susține o eventuală demitere a Guvernului Filip.

„Nu cred că e cazul să umblăm cu demiterea acestei guvernări. Dacă avea loc această demitere, atunci era să se prelungească în iunie. În iulie şi august avem concedii, inclusiv Parlamentul intră în vacanţă, şi iar intrăm într-o criză politică. Asta este la mâna lui Dodon, lui îi trebuie schimbarea”, a declarat Voronin.

Mai mult, liderul PCRM consideră că premierul Filip are planuri sincere privind scoaterea țării din criză și nu merită să fie demis.

„Acest guvern nu e profesionist, dar Filip e un om cu soviste (conștient – n.r.) și se străduiește să facă ceva. Nici nu știm, se întâmplă imposibilul și această guvernare reușește ceva”, a mai adăugat Voronin.

De menționat că PSRM a inițiat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip acum 3 săptămâni. Pentru a fi înregistrată la Parlament socialiștii aveau nevoie de însă trei semnături. Voronin anunța că formațiunea PCRM va susține moțiunea socialiștilor, însă, ulterior s-a răzgândit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...