Volkswagen va renunţa la producţia a 40 de modele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grupul Volkswagen va renunţa la producţia a peste 40 dintre cele 340 de modele ca parte a noii strategii de electrificare a gamei, potrivit presei germane.

Volkswagen a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute o nouă strategie prin care vrea să lanseze nu mai puţin de 30 de modele electrice până în 2025, însă acest lucru va veni cu un preţ.

Germanii pregătesc oprirea producţiei pentru peste 40 de modele din cadrul tuturor celor 12 mărci din cadrul grupului Volkswagen. Informaţia a fost dezvăluită de publicaţia germană Handelsblatt, care afirmă că Volkswagen are în prezent aproximativ 340 de modele sub sigla celor 12 branduri pe care le deţine.

Oficialii Volkswagen au confirmat oficial că strategia viitoare impune renunţarea la anumite modele, însă susţin că numărul exact al acestora nu a fost încă stabilit. „O decizie cu privire la câte modele vor fi eliminate din gama nu a fost luată încă”, a declarat un purtător de cuvânt al Volkswagen.

Pentru moment, este prematur să anticipăm care modele vor fi eliminate din gamă, însă la începutul acestui an au existat o serie de zvonuri cu privire la încetarea producţiei pentru Beetle spre finalul anului 2018. Volkswagen anunţase deja la sfârşitul anului trecut că urmează să reducă semnificativ numărul de versiuni al modelelor sale pentru a economisi astfel circa 1.9 miliarde de euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...