Volkswagen investeşte 1,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea de camioane şi autobuze electrice

Volkswagen investeşte 1,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea de camioane şi autobuze electrice

Grupul german Volkswagen AG va investi 1,4 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) în noile tehnologii, inclusiv camioane şi autobuze electrice, a anunţat miercuri Andreas Renschler, şeful diviziei de camioane a VW, transmit Bloomberg şi Reuters.

Acesta a adăugat că o divizare a subsidiarei Truck & Bus a Volkswagen rămâne o opţiune.

Producătorii de vehicule comerciale investesc în electrificare deoarece autorităţile de reglementare sporesc presiunile pentru reducerea sau eliminarea poluării în marile oraşe.

Navistar International Corp şi Volkswagen Truck & Bus au anunţat luna trecută că intenţionează să colaboreze în domeniul vehiculelor electrice, urmând să lanseze până la sfârşitul lui 2019 un camion de mărime medie în America de Nord. Diviziile MAN şi Scania ale VW vor livra anul viitor autobuze electrice oraşelor europene.

Rivalul VW, producătorul auto german Daimler, a livrat luna trecută primul camion electric pentru clienţii din New York.

Camioanele electrice pentru livrări vor depăşi probabil până în 2025 o cotă de piaţă de 5%, susţine Renschler.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

0