(VIDEO) Trei persoane cercetate penal. Ar fi prejudiciat bugetul statului cu peste 2,5 milioane lei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei persoane, implicate în afaceri ilegale cu alcool etilic, sunt cercetate penal de Poliție pentru evaziune fiscală și prejudicierea bugetului de stat al Republicii Moldova cu peste 2 654 340 lei.

Astfel, la 30 iunie, curent, în contextul unei cauze penale inițiate la 26 mai, angajații Direcţiei Investigarea fraudelor economice în comun cu Procuratura sectorului Buiucani a capitalei au efectuat 6 percheziții la sediile a două intreprinderi de producere și transport al alcoolului etilic, la domiciliile fondatoarei și angajaților acestor SRL-uri din raionul Hâncești și Ialoveni.

În rezultatul perchezițiilor efectuate la fabrica de producere a alcoolului au fost depistate mijloace bănești nereflectate în evidența contabilă, în sumă de 40 700 dolari SUA și circa 1 800 000 lei. În vederea asigurării restituirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, au fost ridicate mijloace bănești în sumă totală de 2 700 000 lei, precum și acte de achiziție ce prezintă bănuială rezonabilă de falsificare, caiete de tip ciornă, etc.

Concomitent, în urma efectuării perchezițiilor la sediul SRL cu gen de activitate transporturi rutiere de mărfuri, oamenii legii au depistat o linie clandestină de stocare a alcoolului etilic, îmbuteliere a băuturilor spirtoase, cisternă pentru depozitarea alcoolului, circa 7000 litri de alcool preparat în condiții casnice pentru comercializare și aproximativ 2500 litri de alcool etilic, fără timbru de acciz.

În acest caz, şoferul şi conducătorul intreprinderii vor fi cercetaţi penal. Persoanele culpabile de „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor” se pedepsesc cu amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau cu închisoare de pînă la 6 ani.

Potrivit IGP, perchezițiile au fost efectuate în contextul verificării la 26 mai, curent a unui autotractor de model Volvo cu semiremorcă de tip cisternă, care transporta 30 tone de alcool etilic fără acte ce ar confirma proveniența și legalitatea transportării mărfii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...