(VIDEO) „Star Wars” a depășit „Avatar”, devenind filmul cu cele mai mari încasări din istorie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Noua peliculă din saga „Star Wars” a devenit miercuri filmul cu cele mai mari încasări din istorie în America de Nord, titlu deținut până acum „Avatar”, pe care nu l-a depășit însă și la nivel internațional.

„În această după-amiază, potrivit cifrelor preliminare din box-office,”Star Wars: The Force Awakens” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din istorie” în America de Nord, a declarat într-un comunicat studioul Disney, care a produs și distribuit filmul, relatează miercuri France Presse.

Star Wars VII: The Force Awakens (Star Wars: Trezirea forței), al șaptelea film din această epopee spațială, a „depășit 760,5 milioane de dolari generați de Avatar în întreaga perioadă de difuzare”, adaugă Disney.

Acest al șaptelea film al seriei acumulase 758,2 milioane de dolari în Statele Unite și Canada la 5 decembrie, în trei săptămâni de la lansarea în cinematografe. Cifrele actualizate care încorporează vânzările de bilete de miercuri nu vor fi comunicate decât joi, au precizat purtători de cuvânt ai studioului.

„Star Wars a fost întotdeauna una dintre cele mai iubite povești din istoria filmului. Nu a fost decât o chestiune de timp ca o continuare să meargă mai bine decât trilogia originală”, al cărei prim episod a fost lansat în 1977, și să depășească „Avatar”, spune Jeff Bock, analist al companiei specializate în box office, Exhibitor Relations.

Dar cu 1,56 miliarde de dolari strânși la nivel global, „Trezirea forței” mai are încă un drum lung de parcurs pentru a depăși două filme ale regizorului James Cameron — „Avatar”, lansat în 2008, care a adus venituri de 2,8 miliarde de dolari la nivel mondial, și „Titanic”, lansat în 1997, cu venituri totale de 2,2 miliarde de dolari.

Lupta dintre Războiul Stelelor și Avatar este abia la început, pentru că și acesta din urmă este pe cale să devină o serie de filme. Sunt prevăzute trei continuări, cu aceiași actori Zoe Saldana, Sam Worthington și Sigourney Weaver. Următorul din această serie urmează să fie lansat la 25 decembrie 2017.

Disney a cumpărat în 2012, pentru 4 miliarde de dolari, Star Wars, epopeea creată de George Lucas, care a generat deja venituri de 4,4 miliarde de dolari în două trilogii, cea de-a doua, realizată între 1999 și 2005, beneficiind de o primire împărțită din partea publicului și a criticii.

Potrivit AFP, sunt planificate trei noi continuări, dintre care una va fi turnată lunile următoare, iar o alta, „Rogue One”, despre tinerețea lui Han Solo (personaj fictiv din prima trilogie Războiul Stelelor), va fi lansată în luna decembrie a acestui an.

„Trezirea forței”, în regia lui JJ Abrams, cu o nouă generație de vedete (Daisy Ridley, John Boyega Oscar Isaac, în special), a devenit la două săptămâni după lansare filmul cu cele mai mari încasări din 2015 în America de Nord.

Succesul noilor aventuri ale prințesei Leia, Han Solo și ale noilor eroi ai poveștii — Rey, Finn și Poe Dameron, a propulsat, de asemenea, box office-ul american la un record în 2015: 11,1 miliarde de dolari, conform site-ului de specialitate Rentrak. Dinozaurii din „Jurassic World” au contribuit și ei la încasările istorice înregistrate în acest an.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...