(VIDEO) Soldaţi ruşi din Siria, la camera ascunsă: Aici e ca în Cecenia!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un jurnalist francez a stat de vorbă cu mai mulţi militari ruşi staţionaţi în baza Latakia, din Siria, înregistrându-i cu camera ascunsă.

Discuţiile au avut loc în afara bazei, relatează USA Today. Întrebaţi câtă vreme vor fi prezenţi în Siria, aceştia au răspuns că nu ştiu când vor pleca, dar ştiu sigur că vor sta „până la sfârşit”: „Putem spune doar că am fost aici de la început şi că vom fi aici până la final. De fapt, nu ştim când vom pleca”.

Un altul compară situaţia din Siria cu aceea din Cecenia. Mai mult, acesta susţine că generalii din Osetia au fost trimişi pe frontul din Siria: „Ştii, sirienii au tot ce le trebuie – tancuri, vehicule de transport pentru soldaţi. Dar nu au dreptul să le folosească. E cam ca în Cecenia. Vând tot inamicului!… Îţi aminteşti de războiul din Osetia? Sunt aceiaşi generali din armata a 58-a cei care au fost trimişi aici. Ei răspund de operaţiunile armate”.

Ministerul rus al Apărării a organizat o excursie pentru jurnalişti la baza aeriană rusă Hmeymim, de lângă Latakia. Reporterilor li s-a permis să filmeze aterizarea şi decolarea unor avioane de război, însă li s-a interzis să stea de vorbă cu soldaţii. Unul dintre jurnalişti a reuşit totuşi să schimbe câteva vorbe, pe care le-a înregistrat cu camera ascunsă.

Ruşii duc o ofensivă aeriană împotriva Statului Islamic, susţin ei, paralel cu o operaţiune terestra a trupelor lui Bashar al-Assad.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...