(VIDEO) Prima mașină zburătoare de serie se lansează în martie: Pal-V Liberty poate călători 500 de kilometri prin aer

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Compania olandeză Pal-V va prezenta în martie mașina zburătoare Liberty, care va fi capabilă să călătorească 1.300 kilometri pe șosea sau 500 de kilometri prin aer atunci când va fi lansată în 2019.

Cu aproximativ un an în urmă, compania olandeză Pal-V a dezvăluit primele imagini cu ceea ce se anunță a fi prima mașină zburătoare de serie din lume.
Dezvoltarea a decurs conform programului, iar mașina zburătoare pe nume Pal-V Liberty va fi dezvăluită publicului cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Chiar dacă principala intenție este de a populariza mașina zburătoare, unitatea expusă la salon va juca un rol esențial, întrucât toate certificările pentru versiunea de producție vor fi obținute pe baza acesteia.

„Acest model de producție reprezintă momentul adevărului. Toate certificările necesare pentru comercializare vor fi furnizate pe baza acestui model de producție. Este un moment esențial care separă pionierii de visători”, afirmă Robert Dingemanse, CEO-ul Pal-V.

Pal-V Liberty este un vehicul capabil să atingă o viteză maximă de 160 km/h pe şosea, cu o autonomie de 1.315 kilometri cu rezervorul plin. Atunci când este folosit pe post de maşină zburătoare, Liberty ajunge la 180 km/h, iar autonomia scade la aproape 500 de kilometri. Vehiculul are nevoie de maxim 10 minute pentru a se converti din giroplan în maşină și folosește o pereche de motoare Rotax dezvoltate pentru industria aeronautică.

Dacă te gândeşti să comanzi un exemplar pentru a scăpa de traficul din București, te informam că preţul de bază este de 400.000 de dolari, echivalentul a circa 380.000 de euro, dar va exista și o versiune specială de circa 480.000 de euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...