(VIDEO) Peste 20 de moldovence au fost eliberate din robie sexuală din Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Zeci de fete, printre care şi 21 din Republica Moldova, au fost eliberate din robie sexuală după ce au fost racolate de o grupare criminală. Fetele erau transportate în Federaţia Rusă unde erau exploatate sexual.

Din grupare fac parte 7 persoane, cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova și Federației Ruse și își desfășurau activitatea de circa cinci ani.

Recent, ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații au reţinut capul grupării. Este vorba despre o femeie de 50 de ani.

Potrivit informaţiilor, traficanţii racolau fete de 16-30 de ani de pe întreg teritoriul ţării, precum și din Belarus și Federația Rusă. Aceştia le promiteau victimelor un serviciu bine plătit în oraşul Moscova.

În final, tinerele erau duse în Federația Rusă, cazate în apartamente, deposedate de acte, păzite şi impuse să presteze servicii sexuale contra plată în diferite localuri. Suspecții aveau un venit de aproximativ 3 000 de euro pe lună de la o fată.

Pe acest caz au fost iniţiate 3 cauze penale. Persoanele vinovate riscă închisoare de până la 20 de ani.

Actualmente, poliția din Republica Moldova în comun cu cea din Federația Rusă continua documentarea grupării criminale pentru a stabili toate circumstanţele şi persoanele implicate în această fărădelege pe teritoriul Federației Ruse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...